Cristina Popovici

Caz șocant lângă București. Un bărbat și-a acuzat soacra că a vrut să îl otrăvească

barbat, Bragadiru, otrava

Caz șocant lângă București. Un bărbat lansează acuzații dure la adresa soacrei sale. Acesta spune că femeia ar fi vrut să îl otrăvească.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Bragadiru, judeţul Ilfov, a sunat la 112 şi a reclamat că soacra sa i-a pus în mâncare o substanţă care cel mai probabil este mercur. Bărbatul şi fiul său în vârstă de 18 ani au fost duşi la spital. Faţă de soacră a fost emis ordin de restricţie.

„La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 21:49, poliţiştii oraşului Bragadiru au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat de 48 de ani, că atât el cât şi fiul său, în vârstă de 18 ani, ar fi fost intoxicaţi cu o substanţă de culoare gri, găsită în mâncare”, informează, sâmbătă, reprezentanţii Poliţiei judeţene Ilfov.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că în familia bărbatului a existat un conflict între acesta şi soacra sa, în vârstă de 83 de ani.

Mâncarea urmează a fi analizată

Poliţiştii criminaliştii au ridicat substanţa de culoare gri, atât din mâncare, cât şi dintr-un ambalaj din plastic, urmând ca aceasta să fie supusă unei expertize care să îi determine compoziţia.

„Cei doi bărbaţi au fost transportaţi la o unitate spitalicească. De asemenea, femeia în vârstă de 83 de ani a fost transportată la un spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, faţă de aceasta fiind emis un ordin de protecţie provizoriu”, precizează poliţiştii.
Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bragadiru, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere, în condiţiile în care soacra a distrus şi un obiect din locuinţă. Urmărirea penală este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.
viewscnt

Ultimele Articole

Lasă un comentariu