Alice Drăghici

Cazul dr. Groşan, răsturnare de situație: nu a vindecat 100% din bolnavii COVID. „Mulţi pacienţi au ajuns în stare gravă la spital”

colegiul medicilor, Flavia Groșan, medic, pneumolog, sesizare

Medicul Pantiș susține că, după ce au fost trataţi de dr. Groșan, mulţi bolnavi de COVID-19 au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Oradea, potrivit ebihoreanul.ro.

 

 

Țările din UE, reacții diferite la introducerea pașaportului verde. Unele îl introduc luna viitoare

 

 

„În realitate, există numeroase persoane care, după ce au fost la cabinetul privat al doamnei dr. Groşan, au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Cum să pretinzi că ai vindecat 100% o mie de oameni şi tu ştii că pacienţii tăi ajung în stare gravă în spital?”, a spus şefa Colegiului Medicilor din Bihor, dr. Carmen Pantiş.

 

 

Roboții și dronele, viitorul agriculturii. Scade nevoia de sezonieri

 

 

Declaraţia CMR vine după ce, în articolul de pe national.ro, dr. Groşan susţine că ar fi vindecat „100% aproape o mie de pacienţi Covid”.

 

„Doamna doctor a făcut afirmaţii care au adus grave prejudicii corpului medical prin sugestia că medicii specialişti infecţionişti şi ATI ar face rău pacienţilor, dar şi prin faptul că neagă protocoalele de tratament COVID practicate în spitale. Am invitat-o la Comisia de Etică, să îşi justifice afirmaţiile”, a mai spus dr. Carmen Pantiş, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor.

 

 

Medicul pneumolog Flavia Groșan spune că vin vremuri grele pentru ea, după ce a fost reclamată la Colegiul Medicilor pentru că a criticat tratamentele aplicate în spitale bolnavilor de COVID-19.

 

„Vin vremuri grele pe capul meu. Foarte multe cazuri au ajuns în spital cică. De vreo trei știu. La fel cum știu cum au intrat în spital. Afebrili și cu saturație agreabile și care după 3 săptămâni tot acolo sunt. Ei, acum nimeni nu-i perfect. Mai sunt și rateuri în viață. Prieteni, ce rateuri am mai dat? Ca de obicei, nu am avut nici un drept la opinie (…)”,  a replicat medicul Groşan.

 

 

Ultimele Articole