CC investighează preluarea de către Asesoft a distribuţiei produselor IT de la Flamingo

Asesoft, Consiliul Concurenței, consiliul-concuren-ei, Distributie, Flamingo, IT, preluare, produse, România

Consiliul Concurenţei a declanşat din oficiu o investigaţie privind posibila încălcare a Legii Concurenţei de către Asesoft Distribution SRL prin preluarea controlului asupra afacerii de distribuţie de produse IT dezvoltată de SC Flamingo International SA constând în anumite relaþii comerciale şi a activităţii de service în garanţie.

Inspectorii Consiliului Concurenţei au realizat în cadrul acestei investigaţii o inspecţie inopinată la sediul Asesoft Distribution.

”Nerespectarea obligaţiei de a nu implementa o concentrare economicã înainte de autorizarea acesteia de către Consiliul Concurenţei reprezintă o încălcare gravă a regulilor privind controlul fuziunilor şi achiziţiilor. De aceea, Consiliul Concurenţei va utiliza toate instrumentele disponibile pentru a se asigura că agenţii economici respectă aceste reguli”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan M. Chiriţoiu.

Conform prevederilor Legii Concurenþei (nr. 21/1996) este interzisă punerea în practică a unei operaţiuni de concentrare economice până la emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei.

Asesoft Distribution mai deţine controlul, în comun, împreună cu alte persoane fizice, asupra Dante International SA şi Emag International, societăţi prezente pe pieţele de comercializare cu amănuntul de produse IT, electronice şi electrocasnice din România, operaţiunile de preluare a controlului în comun fiind autorizate de către Consiliul Concurenţei în noiembrie 2009.