Sorin Oprescu a revenit în atenția publicului după ce Curtea de Apel a decis să reia judecata în dosarul fostului primar al Capitalei.
Magistrații vor discute încadrarea juridică a faptelor din dosarul în care Oprescu este acuzat de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti.
În 2016, fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu era încă cercetat în libertate sub control judiciar pentru luare de mită în dosarul în care este implicat.
Sorin Oprescu a dispărut de tot din viața publică
Cu toate acestea, după ce a renunțat la funcția de edil, el s-a concentrat pe vechea meserie: chirurgia.
Tot în acel an, Sorin Oprescu declara că s-a întors în sala de operații, cu mare drag.
„Am început munca şi au început să vină şi pacienţii. Nu am intrat încă în sală pentru că jumate din săptămâna trecută am umblat cu nişte hârtii, că aşa e la noi, dacă nu ai ştampilă umbli pe drumuri”, a spus fostul edil înainte de a intra în spital, citat de adevarul.ro.
De atunci și până acum nimeni nu a mai auzit nimic despre activitatea sa. Totuși, în condițiile în care Sorin Oprescu a avut un mandat complet la Primăria Capitalei, condiție necesară pentru acordarea pensiei, și un al doilea mandat, incomplet, de 3 ani și 7 luni, până la suspendarea din funcție, lucru care s-a îmtâmplat în septembrie 2015, acesta ar putea beneficia, în cazul în care nu va fi condamnat definitiv în dosarul în care este judecat pentru corupție, o pensie speciala brută de aproximativ 4.700 de lei.