Liderii europeni au anunţat la ultimul summit lansarea „compactei fiscale”, aşa cum a fost numit programul de Scoase din joben ca noua Biblie a disciplinei fiscale, care trebuie să asigure încrederea pieţelor în ţările europene, măsurile anunţate sunt în fapt doar o reciclare a vechilor criterii Maastricht, ce ar fi trebuit aplicate încă de la înfiinţarea euro.
Indisciplina fiscală a statelor?
Cum în faţa promisiunilor politice nu poate să stea un buget echilibrat, ţările euro au încălcat prevederile fără să-şi facă prea multe griji. Germania a fost prima ţară care a depăşit limita de deficit, însă acum îşi permite să condamne iresponsabilitatea fiscală a celorlalte ţări, apărată, e drept, de faptul că este cea mai puternică economie din Europa.
Franţa, care acum vrea să fie recunoscută drept al doilea cap din funtea contintentului, după ce Marea Britanie s-a retras peste Canal, a ieşit din starea de echilibru bugetar imdiat după Germania, pentru că statul social se menţine cu împrumuturi multe.
Italia, care acum simte presiunea dobânzilor de 7% în spate şi speră la patriotismul şefului BCE pentru a uşura povara, nu prea s-a gândit niciodată la pactul de stablitate şi creştere ca fiind un document serios. Datoria publică a stat mai mereu în jurul a 100% din PIB sau peste (faţă de pragul de 60%), şi deficitele au curs în lanţ peste 3%.
Dintre toate ţările mari din Zona euro, doar Spania a fost disciplinată fiscal până în 2007. Creşterea economică puternică a ajutat cu siguranţă statul să ţină deficitul şi datoria publică la niveluri reduse. Însă în spatele bugetului se afla una dintre cele mai mari bule imobiliare din Europa, finanţată de un sector bancar ce a ajuns foarte şubred.
Sectorul privat slab şi îndatorat?
Ce spun cei de la BBC că a dus la reacţia negativă a pieţelor faţă de ţări ca Spania? Tocmai îndatorarea excesivă a sectorului privat. Puternicele şi competitivele companii germane, care au evitat să crească salariile reale timp de aproape un deceniu nu s-au împrumutat prea mult şi au inundat ţările europene cu produsele lor de export.
De cealaltă parte, mediul privat din Spania, Italia sau Franţa s-a împrumutat excesiv, în mare parte pentru a finanţa importurile din ţări ca Germania şi Olanda. În timp ce Germania şi Olanda rulau excedente comerciale colosale, Italia, Franţa şi, mai ales, Spania, erau în deficit. Costurile companiilor cu forţa de muncă în aceste ţări au crescut şi ele puternic, ceea ce a adâncit decalajul de competitivitate faţă de Germania.
Cum resorturile interne de ajustare monetară au lipsit, aceste ţări s-au trezit vulnerabile în faţa pieţelor financiare. Mai mult, Italia şi Spania au intrat probabil într-o nouă recesiune, după ce consumul s-a contractat şi populaţia e prea împovărată prea a mai lua noi împrumuturi.
Ce le-a rămas acum guvernelor din ţările slabe să facă? Să taie cheltuielile sau să nu le taie. În nicun caz urmările nu sunt plăcute.
Totul într-o infografie BBC.
