„S-a declanşat din partea CE procedura de infringement. În aceste condiţii, noi, ca să putem să luăm tranşa de 1,2 miliarde de euro de la Comisie, am dat imediat raportul dvs (al Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor – n.r.) cu OUG 50 să ne spună care este punctul dânşilor de vedere, dacă ne pot elibera tranşa în condiţiile în care se aprobă aceste amendamente la OUG sau nu ne pot acorda tranşa”, a spus Gherghina, citat de NewsIn, într-o intervenţie în Comisia de buget-finanţe din Cameră.
Potrivit secretarului de stat din MFP, CE a comunicat modificările pe care le susţine la raport, amendamente care au fost adoptate în Comisia de buget-finanţe din Cameră.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a anunţat miercuri, după şedinţa Executivului în care a fost aprobată Scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI şi Memorandumul suplimentar de înţelegere cu Comisia Europeană, că în vederea accesării celei de-a patra tranşe de împrumut în valoare de 1,2 miliarde de euro au fost agreate o serie de acţiuni preliminare printre care aprobarea bugetului pe 2011, aprobarea legislaţiei privind salarizarea unitară în sectorul public, legea pensiilor, dar şi conlucrarea cu Parlamentul pentru amendarea Ordonanţei 50/2010 privind contractele de credit, astfel încât aceasta să asigure transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor, susţinând, în acelaşi timp, stabilitatea sistemului financiar, şi asigurând conformitatea cu prevederile Directivei UE privind contractele de credit pentru consumatori.
Reprezentanţii CE au avertizat autorităţile române la începutul lunii noiembrie că aplicarea OUG 50/2010 la contractele în derulare ar putea fi interpretată ca o încălcare a prevederilor din tratatul de aderare şi astfel ar putea declanşa procedura de infringement.
Citeste si: OUG 50 nu se va mai aplica pentru creditele în derulare
De ce cred juriştii că OUG 50 e neconstituţională