„Am avut o întâlnire care se continuă la nivel de specialişti. Problemele dezbătute se referă la înfiinţarea, funcţionarea şi direcţia pe care va trebui să meargă acea direcţie de verificare a marilor averi nedeclarate şi neimpozitate, modernizarea sitemului IT al ANAF, restructurarea ANAF şi frauda în domeniul TVA-ului”, a spus Blejnar, după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii FMI.
În ceea ce priveşte restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) prin comasarea cu Garda Financiară şi cu Vama, şeful ANAF a declarat că acestea sunt „ca şi unite”.
„Ele teoretic sunt unite (Garda Financiară, ANAF şi Vama – n.r.). Astăzi, vicepreşedintele Vămii şi vicepreşedintele de la Gardă sunt vicepreşedinţii mei, deci ele sunt încorporate în cadrul ANAF. Doar la nivel teritorial ele funcţionează separat, dar sunt sub aceeaşi autoritate”, a declarat Blejnar.
El a precizat că restructurea presupune desfiinţarea unor administraţii fiscale şi a unui număr semnificativ de funcţii de conducere, precum şi comasarea unor funcţii.
„Nu putem să avansăm o cifră, pentru că nu este corect. Aşa cum am spus, încă facem nişte analize, să vedem unde va trebuie să tăiem şi care sunt administraţiile care vor trebui desfiinţate. Am discutat şi doar am prezentat planul pe care îl avem. Din ce am înţeles eu, este un plan european”, a adăugat Sorin Blejnar.
În ceea ce priveşte direcţia de control a marilor averi, şeful ANAF a declarat că aceasta se află în faza de organizare.
„Deocamdată suntem în faza de organizare. Atunci când vom organiza şi vom elabora hotărârea de guvern de organizare a ANAF, vom înfiinţa şi acea direcţie în cadrul aparatului central al ANAF-ului. Acea direcţie va trebui să aibă regulament de organizare, analiză de risc stabilită exact”, a mai spus Blejnar.
Preşedintele ANAF a declarat că la colectarea de impozite şi taxe instituţia se află în grafic. „Am realizat încasarea stabilită pentru primul trimestru din 2011, respectiv 100,6%”, a precizat Blejnar.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, evaluează, pentru prima dată, în perioada 27 aprilie – 9 mai, noul acord de tip preventiv cu România. Evaluarea FMI va fi făcută împreună cu echipe ale Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Misiunea se va întâlni cu autorităţile române, precum şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, băncilor şi societăţii civile.
Boardul FMI a aprobat în luna martie raportul privind ultima evaluare a acordului stand-by cu România, precum şi solicitarea ţării noastre de a încheia un nou acord cu Fondul, de tip preventiv.