Ce a făcut Cabral cu banii, după 25 de ani de televiziune și evenimente cărora le-a fost gazdă și organizator?
Dincolo de camerele de filmat, viața lui Cabral Ibacka nu a fost privată de provocări financiare, iar investițiile sale în afaceri nu l-au transformat în vreun magnat după 25 de ani de Pro TV, după cum chiar el recunoaște. „Ce-am făcut cu banii din televiziune? Mi-am plătit ratele de la bancă, cam asta am făcut”, declară prezentatorul una dintre cele mai iubite figuri de la Pro TV.
De-a lungul anilor, Cabral (47 de ani) a încercat să își diversifice sursele de venit, investind în business-uri alături de soția sa, Andreea Ibacka. Ce doi dețin o firmă care organizează târguri, expoziții și evenimente, iar o alta de publicitate. Totuși, rezultatele nu au fost întotdeauna pe măsura așteptărilor: „Eu… nu sunt bun la afaceri. Stau cuminte pe treaba mea și îmi văd de lucrurile la care mă pricep.”
În ce și-a propus Cabral să investească pe viitor?
În 25 de ani de carieră n-a prea avut pauze pe TV și nici de vacanțe. Așa că asta și-a propus Cabral, să investească mai mult în călătorii, în fericirea familiei sale și pasiuni, cum ar fi, mai nou, altelierul său de restaurare auto. „Am realizat acum ceva vreme că nu e vorba de bani, ci de fericire. Dacă ceva chiar te face fericit, nu contează cât costă, pentru că merită”, explică el. Acest principiu îl ghidează și în alte inițiative, cum ar fi proiectul de party show The HollyGood Gang. Trupa pe care o descrie potrivită pentru a transforma pasiunea pentru muzică și MC într-o experiență completă.
”Fericirea nu vine din conturile bancare, ci din lucrurile care îți încălzesc sufletul”
Astăzi, Cabral se bucură de o viață așa cum și-a dorit. Are o familie fericită (este căsătorit cu Andreea Ibaka și au împreună au doi copii, dar și o adolescentă din căsătoria anterioară), o carieră stabilă și proiecte personale care îi aduc împlinire. „Fericirea nu vine din conturile bancare, ci din lucrurile care îți încălzesc sufletul. Și pentru acele lucruri merită să muncești, indiferent cât de greu este”, zice gazda emisiunii ”Săriți de pe Fix”.
Drumul către succes: ”Am descărcat TIR-uri, am lucrat la vulcanizare”
Deși astăzi este o vedetă de succes, Cabral nu și-a uitat începuturile modeste. Înainte de televiziune, a muncit din greu pentru fiecare leu câștigat: „Am descărcat TIR-uri, am lucrat la vulcanizare, am fost paznic de noapte la anticariat. Am muncit și pe șantier, doar ca să-mi permit câte o escapadă la mare sau la munte.”