Primele tranzacţii de marţi au fost realizate la un curs de 4,2300 lei/euro, mai sus faţă de nivelul de la închiderea de luni, de 4,2255 – 4,2265 lei/euro. Ulterior, paritatea a continuat să crească, iar la ora 10:00 euro era cotat la 4,2340 lei.
Deprecierea leului nu se datorează doar tensiunilor de pe scena politică, ci şi sentimentului negativ de pe pieţele din regiune. Zlotul polonez s-a depreciat cu 0,3% în raport cu euro, marţi dimineaţă, în timp ce forintul a consemnat o pierdere de 0,5%.
Parlamentul îşi va exprima marţi votul privind moţiunea de cenzură la adresa Guvernului.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat o rată de referinţă de 4,2234 lei/euro, cu 0,71 bani peste cea publicată vineri, de 4,2163 lei/euro. Leul s-a apreciat în raport cu dolarul american, iar banca centrală a publicat o paritate oficială de 3,4460 lei/dolar, cu 3,15 bani mai mică decât rata de vineri, de 3,4775 lei/dolar.
Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi se menţin la 6 – 6,5%.
Guvernul Boc II a fost demis pe data de 13 octombrie 2009 în Parlament, o premieră în istoria Romaniei, după ce 254 de deputaţi şi senatori de la PNL, UDMR, PSD au votat moţiunea de cenzură „11 împotriva Romaniei”. Doar 176 de deputaţi ai PD-L şi ai minorităţilor naţionale au votat pentru menţinerea Guvernului.