Sorin Simon

Ce alimente s-au scumpit cu peste 10% anul acesta. Index alimentar

alimente, faina, lapte, oua, zahăr

Calculele ZF arată că per ansamblu, preţurile celor 15 produse analizate au crescut în perioada februarie-decembrie 2011 cu circa 2%. În ultima jumătate de an însă se observă o creştere a preţurilor la aceleaşi produse de 4,5%.

Cel mai mare avans al preţurilor a fost la ouă, de 23,86%. Astfel, dacă în februarie un cofrag costa mai puţin de 5 lei, acum se apropie de 6 lei.

„Preţurile ouălor au revenit acum la nivelul de la începutul lui 2010. Atunci un ou era vândut la poarta fabricii cu 0,32-0,34 lei, iar costul lui era 0,28-0,3 lei. Apoi a scăzut la 0,12 lei, respectiv la o treime din valoarea iniţială şi eram forţaţi să vindem sub cost. Acum observăm o revenire la preţurile de atunci, însă şi costurile au crescut. Consumatorii trebuie să fie mai generoşi cu producătorii ca să poată mânca pe termen lung”, spune Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre din România, care are însă şi o divizie de producţie de ouă. Citește mai mult pe ZF

Ultimele Articole