În 2009, valoarea amenzilor a fost de 8,7 milioane lei (2,3 milioane euro), an în autoritatea de concurenţă a deschis 27 anchete, potrivit raportului de activitate pe anul 2010, publicat marţi de autoritatea de concurenţă.
„În anul 2010, au fost declanşate 23 investigaţii pentru posibile practici anticoncurenţiale, din care 19 (82,6%) din iniţiativa Consiliului Concurenţei. Din cele 23 de investigaţii, 14 (61%) sunt deschise pe pieţe locale prin intermediul Inspectoratelor Teritoriale ale Consiliului Concurenţei. De asemenea, în 2010 au fost declanşate trei investigaţii de cunoaştere a pieţei (anchete sectoriale), sectoarele selectate pentru analiză fiind lucrări de construcţii de drumuri şi autostrăzi, producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în municipiul Bucureşti, precum şi la serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate în trafic judeţean, în regiunea Sud-Est”, potrivit CC.
De asemenea, Consiliul Consurenţei a finalizat anul trecut 18 de investigaţii (din care 11 mai vechi de trei ani), faţă de şase în anul 2009. Au fost finalizate şi două investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei (anchete sectoriale), în timp ce în 2009 au fost finalizate trei anchete sectoriale. Din cele 18, şase s-au finalizat cu sancţiuni pentru înţelegeri tip cartel (faţă de una în 2009 – şcolile de şoferi) şi una pentru abuz de poziţie dominantă.
În prezent, sunt în desfăşurare 66 de investigaţii, din care zece mai vechi de trei ani (4 pe piaţa telefoniei mobile). Din totalul de 66 de investigaţii în curs, 55 sunt pentru posibile practici anticoncurenţiale, patru pentru analiza unor concentrări economice, una pentru acte ale administraţiei publice locale şi 6 pentru cunoaşterea pieţei („anchete sectoriale”). Au fost efectuate inspecţii inopinate la 187 de sedii/puncte de lucru, faţă de 50 sedii/puncte de lucru controlate în 2009.
Valoarea taxelor de autorizare aplicate în cazurile de concentrări economice (39) a fost de 6,65 milioane lei. În 2009, valoarea taxelor de autorizare a concentrărilor economice a fost de 8,57 milioane lei.
Totodată, au fost finalizate două din investigaţiile sectoriale declanşate în anul 2009, pe piaţa comercializării laptelui în stadiul economic producător-procesator şi piaţa serviciilor de transport maritim.
Pe piaţa laptelui s-au constatat că funcţionarea pieţei, în România, pe segmentul producător-procesator este constrânsă de reglementările legale în materie, reglementări legate în mare măsură de politicile UE în domeniu şi că producătorii români de lapte se găsesc într-o poziţie defavorabilă din punct de vedere al puterii de negociere, având în vedere faptul că încheie contracte de livrare în mod individual şi nu deţin acţiuni în cadrul firmelor procesatoare.
„Pentru sprijinirea efectivă a agenţilor economici care activează pe piaţa laptelui, autoritatea de concurenţă recomandă completarea actelor normative naţionale referitoare la tipurile de asocieri din sectorul agricol cu regulile autohtone de concurenţă aplicabile acestui sector, iar în ceea ce priveşte reducerea asimetriei între puterea de negociere a fermierilor şi cea a procesatorilor, o soluţie ar putea fi încurajarea asocierii producătorilor în cooperative regionale de producţie, cu sprijinul instrumentelor structurale specifice ale UE”, spun oficialii CC.
Pe piaţa serviciilor de transport maritim au fost identificate o serie de disfuncţionalităţi (existenţa unor regimuri juridice distincte pentru acelaşi serviciu) la nivelul porturilor maritime legate de activităţile conexe sau auxiliare transportului maritim. Consiliul Concurenţei a comunicat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii punctul său de vedere cu privire la aspectele identificate pe piaţa pilotajului, solicitând adoptarea unor măsuri care să ducă la eliminarea disfuncţionalităţilor generate de regimurile juridice diferite aplicabile aceluiaşi serviciu.