Reprezentanţii patronatelor au fost de acord cu prevederile memorandumului cu FMI, nu s-au opus diminuării temporarea cu 25% a salariilor bugetarilor, şi au cerut ca reducerea temporară cu 15% a pensiilor să se aplice doar pensiilor de peste 1.000 de lei.
Ei au înaintat Guvernului o listă cu amendamente la programul de reducere a cheltuielilor publice, de aplicarea cărora au condiţionat votul lor pentru susţinerea programului, dar reprezentanţii Guvernului în CES au votat împotriva lui. Iată lista amendamentelor:
- Restructurarea in maximum doua luni a tuturor companiilor cu capital de stat;
- Mentinerea regimului fiscal actual in industria IT;
- Stoparea rapidă şi fermă a evaziunii fiscale, a muncii la negru şi a contrabandei cu ţigări, alcool şi alte produse de larg consum;
- Adoptarea până la data de 1 iunie 2010 a Legii Parteneriatului Public-Privat în varianta existentă la această oră în dezbaterea parlamentară, cu completările Alianţei Confederaţiilor Patronale din România aprobate de Consiliul Economic şi Social;
- Modificarea legii achiziţiilor publice în sensul transparentizării şi simplificării procesului pentru a oferi şanse egale competitorilor în condiţii de concurenţă reală;
- Externalizarea serviciilor administrative din cadrul instituţiilor de stat prin unităţi economice non-profit pentru limitarea cheltuielilor bugetare;
- Limitarea imediată cu 40 la sută a cheltuielilor materiale şi administrativ-gospodăreşti din instituţiile publice, locul pe unde se scurg milioane de euro pe maşini de lux, grădinărit, pixuri şi alte pretexte de a risipi banul public;
- Limitarea cu 40 la sută a deplasărilor demnitarilor şi aleşilor locali în ţară şi străinătate. Pentru exteriorul ţării trebuie păstrate doar acele deplasări care decurg din obligaţiile României faţă de statele membre ale Uniunii Europene sau NATO, din obligaţiile faţă de statele importante sau faţă de organizaţiile internaţionale unde România este membru. Trebuie oprite imediat orice fel de deplasări externe de tip sejur din cadrul grupurilor de prietenie din Parlament sau a localităţilor înfrăţite, pretexte de vacanţe mai mult sau mai puţin exotice;
- Limitarea cheltuielilor pentru campaniile electorale la suma de 100.000 de euro de partid în funcţie de prezentarea listelor complete pe circumscripţiile electorale. Instituirea unor consilii de supraveghere a modului în care sunt cheltuiţi banii pentru campanii la nivelul staff-ului electoral central, consilii compuse din reprezentanţi ai Curţii de Conturi, ai Ministerului de Finanţe şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a evita „obligaţiile” care apasă ulterior asupra politicienilor şi care se traduc în contracte păguboase cu statul român;
- Programe si masuri imediate si coerente de sustinere a fermierilor si producatorilor agricoli.
Vezi aici adresa Consiliului Social şi Economic către Guvernul României