David Guetta a devenit DJ-ul numărul 1 în lume, iar odată cu asta veniturile sale au crescut enorm. Ce avere a ajuns să aibă David Guetta ?
David Guetta, DJ-ul numărul 1 în lume a obținut o avere de la compania Warner Music după ce le-a vândut catalogul său muzical. DJ-ul francez cunoscut pentru “Titanium”, “I Got A Feeling” şi “Hey Mama” a primit o sumă cu nouă cifre.
Mai exact, el a câştigat 100 de milioane de dolari în urma contractului, care include şi viitoare înregistrări, scrie BBC.
Ce avere a ajuns să aibă David Guetta după ce a devenit DJ-ul numărul 1 în lume
Totodată, David Guetta a vândut 50 de milioane de discuri şi a acumulat peste 14 miliarde de vizualizări online.
Artistul francez nu este doar un DJ de succes, ci şi un producător excepţional, având şi un Grammy câştigat la această categorie.
A început să mixeze în anii `80 în cluburi de noapte, apoi şi-a deschis propriul club unde organiza unele dintre cele mai vânate petreceri ale vremii, iar în 2001 şi-a înfiinţat propria companie de producţie, Gum Productions. De atunci a vândut peste 9 milioane de albume în întreaga lume şi peste 30 de milioane de single-uri, a fost DJ-ul numărul 1 la nivel mondial şi a produs pentru artişti precum Rihanna, Jennifer Lopez şi Madonna.