Jay Z a scos o mulţime de hituri, are afaceri de succes şi este unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume. De-a lungul carierei sale, rapper-ul american a adunat o avere impresionantă, care creşte an de an, conform Radio Impuls.
Ce avere are rapper-ul Jay Z
Jay Z este rivalizează la capitolul avere între rapperi doar cu Kanye West, despre care Forbes a scris că are în conturi 1,3 miliarde de dolari.
Kanye West susţine însă că averea sa se ridică la peste 3 miliarde de dolari. Jay Z nu stă nici el deloc rău. Până în primăvara acestui an, Shawn Corey Carter, pe numele său real, avea câştiguri de 1 miliard de dolari. Însă Jay Z şi-a vândut platforma de streaming Tidal, către Square, compania deţinută de Jack Dorsey, cu nu mai puţin de 297 de milioane. Astfel, Jay Z deţine în acest moment o avere de 1,4 miliarde de dolari, susţine Forbes.
Rapper-ul a făcut un profit de 149 de milione de dolari cu Tidal, iar această afacere i-a adus şi un scaun în conducerea companiei Square, dar i-a rămas şi un mic procent din companie.
Deşi a lăsat muzica pe planul secund în ultimul timp, Jay Z face milioane în continuare, cu celelalte afaceri ale sale. Rapper-ul deţine o parte din compania care produce şampania de lux Armand de Brignac. Doar o sticlă poate ajunge să coste câteva mii de dolari. În plus, Jay Z deţine şi firma producătoare de coniac D’Usse. O stică costă şi şase mii de dolari.
Nici soţia rapperului nu se poate plânge de bani. Beyonce este una dintre cele mai apreciate şi mai cunoscute cântăreţe din lume. Iar de-a lungul carierei sale a adunat o avere impresionantă, care se ridică la nu mai puţin de 400 de milioane de dolari. Aşadar, celebrul cuplu american are în conturi aproape 2 miliarde de dolari.