„Potrivit aşteptărilor, Bulgaria va primi o creştere cu 10%-15% faţă de ceea ce avem în prezent”, a declarat comisarul UE bulgar Kristalina Gheorghieva, citată de Sofia News Agency.
„Va fi extrem de important ca în următoarele 18 luni, când vor avea loc negocierile privind bugetul, să dovedim că suntem pregătiţi să absorbim fonduri, pentru ca aceste cifre preliminare să devină realitate”, a adăugat ea.
Comisia Europeană îşi propune să armonizeze mai rapid nivelul subvenţiilor pentru agricultură în statele membre vechi şi noi, ceea ce, potrivit lui Gheorghieva, poate duce la o creştere cu 70% a plăţilor directe către fermierii bulgari. Însă 30% din bani vor fi acordaţi numai dacă fermierii vor dezvolta agricultura bio.
Comisia Europeană a propus miercuri seară ca UE să îşi crească bugetul cu 5%, ignorând cererile Germaniei, Marii Britanii şi Franţei pentru o îngheţare a bugetului.
Propunerile acoperă perioada 2014-2020, iar negocierile urmează să se prelungească şi anul viitor.
Bugetul UE este negociat pentru perioade de şapte ani, iar planurile CE îl fixează pe cel pentru perioada 2014-2020 la 1.000 de miliarde de euro.
În baza proiectului aprobat miercuri, 376 de miliarde de euro vor fi destinaţi zonelor slab dezvoltate din blocul european, iar 372 de miliarde fermierilor.
„Este o propunere extrem de serioasă şi credibilă, iar a spune ‘nu’ la ceva adoptat numai în urmă cu două sau trei ore nu este nici serios, nici credibil”, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.
La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a salutat proiectul, pe care l-a descris drept „un punct de plecare inteligent” pentru
negocieri. PE a cerut în repetate rânduri o creştere semnificativă a bugetului.
Pe lângă proiectul de buget, Comisia analizează metode de a schimba modul în care UE primeşte bani – inclusiv TVA la nivel UE şi un impozitv pe
tranzacţiile financiare.
Propunerile au nemulţumit Marea Britanie, unul dintre cei mai mari cinci finanţatori ai bugetului european.