Una din cele mai spectaculoase evoluţii în prima jumătate a anului a avut-o uzina Dacia. După ce la sfârşitul lui 2008 trimitea oamenii în şomaj tehnic pentru că nu mai găsea suficienţi cumpărători, spre vară a trebui să-i aducă la muncă în week-end pentru a face faţă comenzilor. Şi asta după ce autorităţile române dar mai ales cele din Germania au decis să stimuleze cererea de maşini. Astfel încât la jumătatea anului vânzările uzinei crescuseră cu 20 faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
Alte companii au fost la adăpost de criză datorită specificului activităţii. Vânzările de alimente şi bunuri de larg consum se pot reduce dar nu se opresc atunci când veniturile populaţiei scad. De exemplu, laptele a continuat să se cumpere în primele 6 luni din 2009, mai ales cel care purta marca Albalact. Compania a avut o creştere a afacerilor de peste 30% iar profitul net aproape s-a triplat. La fel s-a întâmplat şi cu unii distribuitori şi retaileri. Vânzările Carrefour au continuat să crească, deşi cu o rată mult mai mică decât în trecut: 5%.
Şi în sectorul farmaceutic şi medical, cu o imunitate ridicată la criză, sunt câştigători: AD Pharma a avut un profit net de aproape 10 ori mai mare ca anul trecut şi o creştere a afacerilor cu 6% în lei iar Medlife a raportat o cifra de afaceri în crestere cu 50%. La aceeaşi categorie a produselor şi serviciilor indispensabile se încadrează utilităţile, iar rezultatele Transgaz, de exemplu, dovedesc încă o dată acest lucru: profitul a crescut cu peste 18% faţă de anul trecut iar cifra de afaceri s-a majorat cu 8%.
Mai surprinzător este succesul companiilor din domenii afectate de criză, precum cel al materialelor de construcţii. Producătorul de vopsele Fabryo a încheiat primele şase luni cu o creştere de 3% a cifrei de afaceri în lei, deşi piaţa a scăzut cu 15-20%. Iar lista nu se încheie aici. Pe ea se mai află transportatorul aerian low-cost Wizz Air, agentia de turism J’info Tours, producătorul softwarre Gecad Tehnologies şi nu numai ei.