Cristina Popovici

Ce este comunismul și ce politică urmează comuniștii

comunism

România a trecut și ea prin perioada comunismului. Pentru unii a fost văzută ca o perioadă de grație, pe când alții nu ar vrea să se mai întoarcă niciodată în timp. Ce este comunismul și ce politică urmează comuniștii?

Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele. Sunt trei definiții care atestă însemnătatea comunismului.

Comunismul este o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară.

Ce este comunismul și politică urmează comuniștii

Totodată, comunismul poate reprezenta o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem sau poate fi  un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară” sau „democrație populară”, în care statul există, fiind chiar atotputernic și totalitar sub conducerea exclusivă a unui singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele sociale fiind diferențiate nu prin accesul la proprietate, ci prin accesul inegal la uzufructul proprietății colective.

În ceea ce privește politica urmată de comuniști, aceasto ideologie prevede că toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură de același statut social și economic.

Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, printre primii creștini din Palestina antică.

Platon a enunțat în „Republica” sa, unele principii asemănătoare cu cele folosite de comuniști pentru a atrage simpatia poporului și a prelua puterea, dar spre sfârșitul vieții s-a răzgândit, schițând, în „Legile” sale, o republică centrată pe proprietate și familie

O astfel de formă de organizare socială, bazată pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost încercată în epoca modernă, în țări precum România.

Liga Comuniștilor a fost fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor Drepți și a fost o organizație comunist-creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a apostaziat de la caracterul creștin al organizației, transformând-o prin Manifestul comunist într-o organizație cu ideologie materialistă și atee, care explică, prin „lupta de clasă”, că fără folosirea violenței revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială tradițională sistemul capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a amorți poporul”, scrie wikipedia.