Ce firme şi-au trimis angajaţii la training în 2009

angajați, domeniul financiar, firme, FMCG, training

Comparativ cu anul trecut, piaţa de training a scăzut în 2009 cu cel puţin 50%, dar foarte puţine companii au tăiat cu totul aceste bugete, cele mai multe preferând să le diminueze. "Companiile care au continuat să aloce bani pentru programe de instruire au fost cele care au gândit pregătirea angajaţilor ancorată în rezultatele de business. Pentru acestea, gradul de antrenare şi de specializare a resurselor umane a constituit un factor decisiv în luarea deciziei de continuare a investiţiei în angajaţi. Un alt factor important a fost elementul de cultură organizaţională, instruirea angajaţilor fiind percepută la nivel strategic ca o componentă solidă a acesteia", explică Diana Rosetka, general manager al United Business Development (UBD).

În ceea ce priveşte numărul de participanţi la cursuri, media a fost la 200 de angajaţi/per companie, spune reprezentantul UBD, care au fost parţial sau integral instruiţi, adică au luat parte fie la unul, fie la mai multe programe de training. Cele mai solicitate cursuri au fost cele de leadership (în zona de activare a capacităţii de schimbare) şi cele de vânzări (mai ales băncile, în zona de colectare a debitelor, dar şi firmele din FMCG şi farma). "În domeniul financiar-bancar, cei mai activi jucători au privit trainingul ca pe un diferenţiator faţă de competiţie în această perioadă dificilă. Telecomul a continuat să ofere şi anul acesta training angajaţilor", spune Adrian Florea, managing partner al Trend Consult. Criza a adus în anul curent multe schimbări pe această piaţă. "Unii jucători vor ieşi din această recesiune mai şifonaţi, alţii – mai bine.

Probabil că vor fi şi companii care nu vor mai ieşi", spune Andrei Goşu, director general şi partener Ascendis. Acesta adaugă faptul că, în 2009, piaţa a scăzut cu mai mult de 50% şi că bugetele per client au fost diminuate. De asemenea, companiile au internalizat activitatea de training (au înfiinţat departamente interne sau au instruit trainerii existenţi), au lansat licitaţii mari pentru proiecte educaţionale capabile să crească performanţa angajaţilor şi s-au concentrat pe segmentele de dezvoltare considerate esenţiale. "Au dispărut proiectele punctuale, a crescut numărul programelor de training organizate în locaţia clientului şi s-a pus accentul pe programe care asigură transferul instruirii în practică. De asemenea, au avut succes soluţiile alternative pentru bugete limitate şi a crescut cererea pentru coaching", spune Florea. Nu în ultimul rând, s-a observat o creştere a interesului pentru măsurarea impactului financiar al investiţiei în programele de dezvoltare a resurselor umane şi a efortului pentru accesarea banilor europeni, ca surse de finanţare, spune Diana Rosetka, general manager al United Business Development (UBD).

Unele companii de training şi-au creat chiar departamente speciale care să ajute clienţii să acceseze bani europeni, cum este cazul Ascendis. "Ne ajutăm clienţii să acceseze fonduri UE pentru training şi dezvoltare de personal. Am creat un departament care se ocupă exclusiv de acest tip de proiecte. Preconizăm că, în 2010, circa 50% din cifra de afaceri va veni din proiecte finanţate de UE", spune Goşu.

Ultimele Articole