Sorin Simon

CE îşi prezintă raportul anual privind creşterea economică în Uniunea Europeană

Grecia, Irlanda, raport CE, Uniunea Europeana

Adoptarea raportului marchează începerea primului ciclu de coordonare a politicilor macroeconomice, bugetare şi de reformă structurală, aşa-numitul ”semestru european”, ceea ce reprezintă un pas concret în privinţa guvernanţei economice europene. Acest document va fi prezentat anual de acum înainte de Comisie şi va cuprinde o evaluare a situaţiei economice şi a principalelor provocări pe care Uniunea Europeană trebuie să le trateze, dar şi recomandările CE pentru statele membre.

Ideea ”semestrului european”, propusă de Comisie în primăvara anului trecut pentru a consolida guvernanţa economică europeană, a fost validată de statele membre UE în luna septembrie. Ea constă într-un ciclu de coordonare a politicilor macroeconomice ale statelor membre atât în cadrul Pactului de Creştere şi Stabilitate, cât şi în cel al Strategiei Europa2020.

Raportul CE va fi prezentat Parlamentului European şi Consiliului UE şi va reprezenta o bază pentru concluziile Consiliului European de primăvară.

Primul raport anual privind creşterea se va concentra pe mesajele cele mai importante cu privire la chestiunile sectoriale şi fiscale sau la problemele macroeconomice din UE.