„Pentru bunăstarea consumatorului şi pentru economia noastră este esenţial ca sectorul distribuţiei să fie eficient şi competitiv. Revizuirea lansată astăzi (marţi, n.r.) urmăreşte să asigure că evaluarea acordurilor de furnizare şi distribuţie încheiate în temeiul normelor de concurenţă ţine cont de ultimele evoluţii ale pieţei, în special de creşterea continuă a puterii de piaţă a cumpărătorilor, precum şi de noile modalităţi de distribuţie, inclusiv de oportunităţile oferite de internet”, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes.
CE propune ca, pentru ca un acord vertical să beneficieze de exceptarea privind practicile comerciale restrictive, atât cota de piaţă a furnizorului (cum este cazul în prezent), cât şi cea a cumpărătorului să nu depăşească nivelul de 30%. Din iunie 2000, firmele din UE cu o cotă de piaţă sub 30% într-un anumit domeniu nu trebuie să ceară acord Bruxelles-ului privind acordurile încheiate cu distribuitorii.
În ce priveşte vânzările on-line, trebuie protejate posibilităţile consumatorilor de a cumpăra în străinătate în condiţii avantajoase, iar anumite restricţii la comercializare, care vizează limitarea sau împiedicarea exploatării inechitabile de către distribuitori a eforturilor de comercializare şi de promovare a mărcilor altor comercianţi, pot permite consumatorilor să beneficieze de servicii de o mai bună calitate.