Pentru creşterea de până la 10% a cheltuielilor cu salariaţii pentru anul viitor, majoritatea companiilor iau în calcul o inflaţie de 4,5%, dar şi sumele datorate la stat pentru un angajat care au crescut.
Pentru a face faţă crizei economice, aproape toate companiile şi-au redus cheltuielile: în 2009, firmele au tăiat cheltuielile în medie cu circa 30-40% faţă de anul precedent, iar în acest an le-au scăzut în continuare cu circa 15% faţă de 2009.
În ceea ce priveşte alte categorii de cheltuieli, experţii R&M Audit arată că se înregistreaza creşteri, însă nu spectaculoase: bugetele de promovare şi marketing rămân la cote relativ reduse în 2011, companiile alocându-le în medie procente de creştere de 5-7% faţă de 2010. „Trebuie subliniat de asemenea faptul că vor fi în creştere cheltuielile cu serviciile prestate de terţi, în sensul creşterii externalizării diferitelor activităţi care nu constituie o activitate de bază pentru companie (servicii de avocatură, contabilitate, marketing, vânzări)”, a precizat Mirela Şerban, managing partner R&M Audit.
Cât despre profit, anul 2011 nu aduce aşteptări mari ale companiilor. Creşterea acestuia nu se află „pe lista de priorităţi”, dar companiile mizează pe dezvoltarea afacerilor, creşterea cotei de piaţă, în detrimentul profitului. „E o strategie normală, având în vedere că firmele care au rezistat până acum doresc să se dezvolte rapid în continuare, profitând de locurile lăsate <> de către competitorii care au dispărut de pe piaţă”, a mai declarat Mirela Şerban.