Cristina Popovici

Ce nu ai voie să faci în Postul Paștelui. Care sunt zilele de dezlegare la Pește

alimente de post, dezlegare la peste, postul pastelui, tradiții post

Ce nu ai voie să faci în Postul Paștelui. Care sunt zilele de dezlegare la Pește. Începe Postul Paștelui, iar odată cu el, creștinii au de respectat mai multe tradiții și obiceiuri stricte.

Postul Paștelui 2023 începe luni, 27 februarie 2023, și are o durată de 40 de zile. Mai exact, acesta ține până la sărbătoarea Învierii Domnului, care va avea loc pe 16 aprilie 2023.

Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu de ținut, dat fiind că sunt cele mai puține dezlegări la pește.

Ce nu ai voie să faci în Postul Paștelui. Care sunt zilele de dezlegare la Pește

Ce este însă interzis să faci în Postul Paștelui? În primul rând nunțile, botezurile, dar și alte petreceri nu trebuie organizate. De asemenea, în Postul Paștelui, biserica spune că nu se cântă și nu se dansează.

În Postul Mare nu se consumă nici alimente care provin de la animale precum carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea și de asemenea, nu se fumează și nici nu se bea alcool.

Ce nu ai voie să faci în Postul Paștelui. Care sunt zilele de dezlegare la Pește

Nici pește nu se consumă în Postul Paștelui dacă nu este zi de dezlegare. Enoriaşii vor putea mânca peşte de sărbătoarea Buna Vestire şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile.

Totodată, în Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc, iar în toate cele 40 de zile, în Postul Paștelui, creștinii trebuie să se roage mai mult.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu