1. Casa de bilete din Gara de Nord. Cum intri în Gara de Nord, pe partea stângă, sunt casele de bilete, cu personal uman. E drept, poţi cumpăra bilete si cu cardul de la automatele din gară, dar când vreau să cumpăr „bilet” şi pentru bicicletă, pentru a fi transportată pe tren, mă duc la ghişeu. Văd vreo 6 ghişee: 3 libere în stânga, 3 ocupate, cu aglomeraţie. Mă duc la cele libere. Doamnele nu fac nimic, dar mă îndrumă sec către cele aglomerate. Nici o problemă – trenul spre Braşov din direcţia Constanţa are întârziere de 40 de minute. Resemnat, cu biletul meu şi cu cel pentru bicicletă, mă îndrept spre McDonalds… între timp întârzierea creşte la 50 de minute.
2. Trenurile întârzie ca dracul. Din primele opt trenuri care trebuie să sosească în gară, şase au întârziere: între 5 şi 95 de minute. Mă întreb şi acum – cum poate un tren care pleacă din Giurgiu să aibă până în Bucureşti o întârziere de 95 de minute? (o distanţă de circa 60 km). Înţeleg că prin 2005 s-a prăbuşit un pod peste râul Argeş şi că acum legătura Giurgiu-Bucureşti se face prin Videle. Dacă situaţia durează de opt ani, de ce naiba nu actualizează mersul trenurilor?
3. Trenul care mă interesează pe mine vine de la Constanţa. Ar fi trebuit să ajungă la 8.10 în Gara de Nord şi să plece spre Braşov la 8.30. Este 8.30 fix – întârzierea anunţată creşte la 65 de minute. înţeleg de la călători că e cea mai proastă variantă să pleci spre munte cu trenul care vine din Constanţa – cică din cauza furturilor de pe calea ferată trenul ăsta întârzie mereu. şi atunci de ce naiba nu se pune în mersul trenurilor ora reală de sosire şi de plecare?
4. Şpaga – chiar la ea acasă. La 9.15 urc în tren, montez bicicleta pe suport şi aştept plecarea trenului. Vine un domn relativ bine îmbrăcat. Mă întreabă dacă am cumva să îi schimb un milion în bancnote mai mici. Regret, nu am. Îmi spune că vrea să dea şpagă naşului, să meargă până la Braşov, că a vorbit cu el, dar nu poate să îi lase mai mult de câteva zeci de lei. În timp ce reuşeşte la un alt călător să schimbe suta de lei în două de cincizeci, nu mă abţin să nu văd la el şi o bancnotă de 500 de lei. Deci omul are bani, dar preferă să meargă cu naşul – o fi fost amendat vreodată? Nu cred.
5. Călătorii (1). Dau o tură prin vagon. Văd două Pirande cu un puradel. Trei persoane stau pe cinci locuri. Oare astea au bilet? Răspunsul vine la 15 minute după ce trenul se pune în mişcare, când controlorul le mută de acolo pentru că nu au bilet. }igăncile – cum adică să le mute de acolo. Un control standard al biletelor înainte ca trenul să plece din staţie (era timp berechet), le putea ţine pe Pirande la sol. Nu am nici un fel de simpatie – faptul că ele şi individul cu bancnota de 500 nu plătesc bilet este un gol de bani la mine la buget.
6. Călătorii (2). Împreună cu „colegul”, avem locurile 32 şi 34. Ajung la ele şi văd două „doamne” pe spaţiul celor cinci locuri. Două scaune sunt ocupate de ele, un al treilea de picioarele uneia dintre doamne, iar celelalte două de paporniţele dânselor. Mă uit insistent, nu spun nimic. Le întreb dacă nu cumva stau pe locurile 32 şi 34 şi îmi explică senin – astea sunt, dar mergeţi dumneavoastră şi căutaţi altele, că vagonul este destul de gol. Între a le muta cu tot cu paporniţe şi a-mi ocupa locul, urmat de compania lor până la Predeal, evaluarea îmi spune: mai bine stau naiba pe hol, lângă bicicletă.
7. Toaleta. Mi-aş dori din toată inima ca domnul Fenechiu să aibă măcar de două ori pe zi nevoie să meargă la toaletă şi să aibă fix condiţiile din Interregio 1582. E preferabil să te dai jos într-o gară.
8. Alexandrina „Florina” Gătej. Este cel puţin interesant când un fost colaborator al fostei Securităţi ajunge să fie preşedinte al CA al CFR Călători. Doamna Gătej vine cu o idee care îl entuziasmează pe Fenechiu – low-costul pe căile ferate române. Amândoi bat câmpii într-un mare fel. Să ne fie clar – CFR-ul este deja un mare low-cost din punct de vedere a ceea ce primeşti (low) pentru banii plătiţi (cost). Dacă aş fi fost Fenechiu, i-aş fi dat în cap – metaforic vorbind – doamnei Gătej cu low-costul ei pe CFR. Dacă ar fi venit cu o propunere de „true cost” – adică să plăteşti ceea ce ţi se oferă, aş fi felicitat-o.
9. Pentru ştiinţa lui Fenechiu, „exhaustiv” înseamnă „care epuizează un subiect, complet, integral”. Ori dânşii au respins planul de management al cipriotului pentru că „măsurile privind dezvoltarea infrastructurii generale erau exhaustive şi generale”. Cum dracului să respingi un plan de management pentru că – asta înseamnă exhaustiv – „epuizează complet, integral, un subiect”? Oare nu mai rămânea nimic de mânărit?
10. Oximoronul reprezintă alăturarea a doi termeni contradictorii. Cum ar fi „exhaustiv şi general”. Sau „hoţ cinstit”. Sau „management privat”. Sau hoţ „cinstit”.
P.S. Punctele 9 şi 10 nu sunt cunoscute de domnul Fenechiu nu pentru că nu merge cu trenul… ci pentru că… efectiv… în general încearcă o politică de aburire izvorâtă dintr-o anumită cultură…
