Cristina Popovici

Ce pensii veți încasa după recalculare. Anunțul zilei de la Casa de Pensii

home1, pensie, pensii, recalculare pensii

Vești bune pentru pensionari. Preşedintele Casei Naţionale de Pensii a spus cum ar trebui să crească pensiile după recalculare.

Astfel, românii care au acelaşi stagiu de cotizare trebuie să aibă aceeaşi pensie, iar „cel care are pensia inferioară trebuie adus la nivelul pensiei superioare”, a spus el.

”Recalcularea urmărește eliminarea inechităților din sistem. Ele nu există pentru că au fost făcute calcule greșite de colegii mei. Sunt dosare de 20-30 de ani când legislația era alta la momentul respectiv. Adică acel număr de puncte se raporta la alt stagiu de cotizare care este în prezent.

ATENȚIE la alimentația copilului de Paște! Cum se păstrează corect alimentele

Acestea sunt neechitățile pe care noi trebuie să le corectăm, în sensul că aceeași persoană care a ieșit la pensie acum 20 de ani și are același stagiu de cotizare trebuie să aibă aceeași pensie cu unul ca el. În sensul că cel care are pensia inferioară trebuie adus la nivelul pensiei superioare.

Dacă există același număr total de puncte, adică omul a avut același stagiu de cotizare și a avut aceeași remunerație de-a lungul a 20-30 ani, trebuie să aibă aceeași pensie. Adică la aceeași contributivitate, trebuie să avem același cuantum în plată”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, la Antena 3.

Cât primesc în plus pensionarii

Întrebat dacă a văzut diferențe mari, șeful Casei de Pensii a vorbit de câteva sute de lei. El a dat exemplul a doi pensionari, tapițeri de profesie, dintre care unul avea 2000 de lei, altul avea 2200.

Întrebat, de asemenea, dacă ar putea cel cu 2000 de lei să primească 2200 după recalculare. șeful CNPP a confirmat.

”Evident că da. Dacă au același număr de puncte. De fapt, asta urmărim indiferent de anul pensionarii, la contributivitate egală trebuie să avem pensii egale”, a completat Daniel Baciu.