„Informaţia pe care noi am primit-o era despre o petrecere” la New York, a declarat Kelly pentru presă, evocând ceea ce Djohar Ţarnaev le-ar fi spus anchetatorilor.
Fraţii Ţarnaev au vorbit, de asemenea, despre „Manhattan” în autoturismul pe care l-au furat joia trecută, sub ameninţarea unei arme. Proprietarul maşinii a reuşit să fugă când fraţii s-au oprit la o benzinărie şi le-a povestit anchetatorilor ce a auzit.
Tamerlan şi Djohar Ţarnaev „vorbeau în rusă sau cecenă, o limbă pe care şoferul nu o înţelegea. Însă crede că a auzit cuvântul «Manhattan» în conversaţia lor. Potrivit puţinelor informaţii pe care le avem, se poate să fi vorbit despre a veni la New York să petreacă”, a spus Kelly.
Potrivit The Boston Globe, proprietarul autoturismului a povestit poliţiei că cel mai mare dintre fraţi l-a ameninţat cu arma spunându-i „tocmai am omorât un poliţist. Am aruncat în aer maratonul şi acum plecăm spre New York. Aşa că nu te pune cu noi”.
Cei doi fraţi au fost prinşi în apropiere de Boston, la scurt timp după ce au furat maşina. Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, Djohar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost grav rănit.
Djohar Ţarnaev nu era înarmat
Ţarnaev, care încerca să se ascundă după un schimb de focuri cu poliţia, a fost descoperit în seara zilei de 19 aprilie în curtea din spate a unei case din Watertown, o suburbie a Bostonului. Aproape o zi el s-a ascuns sub prelata care acoperea o barcă. În timpul examinării ascunzătorii, poliţiştii nu au descoperit nicio armă asupra suspectului.
În timpul amplei operaţiuni de capturare a celor doi fraţi ceceni, Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, poliţiştii au tras tiruri intense, dar FBI refuză în continuare să spună ce anume a declanşat această frenezie. Anterior, poliţia din Boston declarase că Ţarnaev a opus rezistenţă în timpul capturării şi a tras în poliţişti.
În timpul reţinerii, presupusul terorist a fost grav rănit, medicii constatând ulterior răni grave la cap, gât, picioare şi mâini. În prezent, el se află într-un spital din Boston şi starea lui este estimată ca satisfăcătoare.
Până în prezent, anchetatorii au putut să găsească o singură armă, care se presupune că a fost utilizată de fraţii Ţarnaev în schimbul de focuri cu poliţia în noaptea de 18 spre 19 aprilie.Acesta este un pistol de 9 mm, cu numărul de serie şters.
Acuzat de utilizare de arme cu potenţial de distrugere major, acesta riscă pedeapsa cu moartea. Atentatul comis la maratonul din Boston, la 15 aprilie, s-a soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi.