Ce probleme de sănătate are Papa Benedict al XVI-lea

demisie, tensiune arteriala

Conform La Stampa, Papa Benedict, care are 85 de ani, are frecvent probleme cu somnul şi a căzut din pat de câteva ori, în ultimii ani, în timpul deplasărilor în străinătate.

 

„Tabloul general este unul al deteriorării progresive a stării de sănătate şi a energiei, un context care justifică în totalitate decizia luată de Papa Benedict”, afirmă Marco Tosatti, editorialist al site-ului Vatican Insider.

 

Medicul Papei, Patrizio Polisca, i-a recomandat acestuia, în urmă cu doi ani, să limiteze deplasările cu avionul din cauza fluctuaţiilor tensiunii arteriale.

 

Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că îşi va prezenta demisia oficială pe 28 februarie, din cauza vârstei înaintate şi problemelor de sănătate.