Money.ro

Ce lucrari stiintifice scriu detinutii

Adrian Nastase, cărți

Astfel, în ultimul an, din spatele gratiilor au ajuns direct în tipografii lucrări precum „Imunitatea parlamentară în România şi Europa”, „Medierea conflictelor în relaţiile umane”, „Bazele economice ale hidroenergeticii”, „Aspecte privind frezarea la macro şi micro scară”, „Impactul auditului intern asupra activităţii economico-financiare în sectorul public” sau “Managementul în gestionarea eficienţei în IMM-uri (controlling-ul)”.

 

Nici subiectele pe teme juridice nu au fost ocolite de deţinuţi, fiind publicate lucrări ale acestora despre evaziune fiscală, corupţie sau jurisprudenţa CEDO. Fie că le-au intitulat „Evaziunea fiscală în România” sau „Aspecte teoretice şi de practică judiciară privind infracţiunile de corupţie”, autorii  au primit în schimbul redactării zile în minus la pedeapsă.

 

„Povestea presei”, „Multiculturalitatea reflectată în turism – Studiu de caz: America”, „Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară”, „Armele secolelor XV-XVII din câmpul de luptă în panopliile colecţiilor”, „Monografia oraşului Câmpina şi „Godineşti, file de istorie” sunt alte câteva titluri care i-au adus pe condamnați cu un pas mai aproape de libertate.

 

Năstase și Jianu, printre „marii autori“


Printre deţinuţii cu notorietate care au reuşit să înlocuiască zilele din închisoare cu cele de libertate se află fostul premier Adrian Năstase, fostul procuror Maximilian Bălăşescu, dar şi fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu.

 

Adrian Năstase a scris în Penitenciarul Jilava lucrarea “Cele două Românii”, despre care fostul premier spunea că este alcătuită din ceea ce a înţeles el că s-a întâmplat în ultimii zece ani, pentru a se evita repetarea unor greşeli. Năstase a fost eliberat condiţionat în 21 august, iar din pedeapsă i-au fost scăzute zilele primite în schimbul redactării acestei lucrări.

“De ce am scris cartea? Am descoperit că există Alzheimer colectiv, care ne face să uităm unele lucruri şi să avem o senzaţie inevitabilă să repetăm unele greşeli. (…) Este o dezbatere în care fiecare vorbeşte despre subiectul pe care-l ştie. Unii au vorbit despre apicultură, alţii despre conductă fără săpătură, eu am vorbit despre politică”, spunea Năstase.

 

Tot în penitenciar a scris şi fostul procuror Maximilian Bălăşescu, lucrarea sa intitulându-se “Criminalitatea organizată sau pluralitatea constituită de infractori”. Condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în 17 iunie 2013, Bălăşescu este încarcerat la Jilava, pe secţia cu foşti magistrați şi poliţişti, aceştia fiind protejaţi de restul deţinuţilor.

 

Pe lista deţinuţilor cu “operă” se află şi Irina Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

 

“Evoluţia structurilor de rezistenţă de-a lungul timpului” este denumirea lucrării ştiinţifice redactate de Irina Jianu în penitenciarul din Bacău, acolo unde ea execută pedeapsa de şase ani şi nouă luni închisoare, în urma condamnărilor primite în dosarele “Trofeul calităţii” şi “Zambaccian”, în care a fost condamnat şi Adrian Năstase. 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu