“În România există două tipuri de spitale, 90% sunt de boli acute, 10% de boli cronice. Eficientizarea sistemului are la bază un studiu al Băncii Mondiale, care a devenit HG în 2004 şi care e parte a condiţionalităţilor legate de împrumutul de la Banca Mondială. În esenţă, nu e vorba despre închideri de spitale, ci de reducerea numărului de paturi într-o perioadă de timp, cu transformarea unor unităţi în centre de îngrijire pe termen lung, pentru tratarea bolilor cronice şi în instituţii de îngrijire socială”, a declarat pentru Business Standard Cristian Vlădescu, director general la Şcoala Naţională de Sănătate Publică. Ca exemplu, o unitate din mediul rural, cu foarte puţin personal medical, dar care figurează ca spital, poate să asigure servicii de asistenţă socială pentru populaţia îmbătrânită din zonă.
“Noi nu avem un sistem de nursing home (n. red: case de îngrijire) ca în străinătate, unde personalul medical e numai până la nivel de asistente medicale, eventual cu un medic pe tură”, explică Vlădescu. Potrivit estimărilor, pe acest segment există o mare cerere neacoperită, iar o asemenea reorientare poate atrage surse suplimentare de finanţare, din bugetele locale sau de asistenţă socială. “Pentru acoperirea necesarului de servicii medicale se poate face contract cu medicul de familie din zonă”, subliniază Cristian Vlădescu.
Furnizorii privaţi de sănătate spun că nu ar prelua o asemenea instituţie în domeniu fără garanţii de la stat.
Parteneriatul public privat, o soluţie
“Parteneriatul public privat poate fi o soluţie. Un operator privat nu poate prelua în totalitate un spital, de exemplu, dar, împărţind în feliuţe, acest lucru s-ar putea realiza. S-ar putea găsi soluţii pentru sistemul de diagnostic, de exemplu, pentru oncologie, cardio etc. La dializă s-a început, şi acum suntem, în acest domeniu, la un nivel comparabil cu acela din străinătate”, a explicat Tiberiu Roth, director general Hiperdia.
În acelaşi timp, antreprenorii din sănătatea privată spun că nu ar prelua un spital vechi, fără circuite, deoarece investiţiile necesare pentru aducerea unui spital construit în anii ‘60 la standardele UE sunt foarte mari. “Aş avea nevoie de o perioadă de graţie de trei ani, până să pot construi un spital nou lângă cel vechi, şi apoi să-l dărâm pe cel vechi”, explică Robert Şerban, fondator şi director general Gral Medical.
Operatorii privaţi spun că ar avea nevoie de garanţii de la stat pentru creditele pe care le-ar lua pentru a eficientiza o instituţie medicală. “Ar trebui privatizate pe secţii şi ar fi nevoie de garanţii bancare de la stat, există investitori care ar intra într-un sistem de genul ăsta”, spune medicul Adrian Stănescu, care deţine un centru de îngrijire a bolnavilor de Alzheimer la Otopeni.
Cristian Vlădescu susţine că singura modalitate de eficientizare a folosirii resurselor este atragerea managementului privat în gestionarea contribuţiilor publice, şi a exemplificat cu modelul olandez. În sistemul olandez asigurătorii privaţi gestionează fondurile publice, alocarea banilor strânşi prin contribuţiile sociale fiind făcută în funcţie de pacienţii înscrişi la fiecare asigurător. Acest sistem asigură atât competiţia între operatorii din piaţă, cât şi gestionarea eficientă a fondurilor asiguraţilor.
“Cu acest sistem, în trei-cinci ani, 80% din piaţă va deveni privată. În alte state în care a fost aplicat un mix stat-privat asigurările private nu au depăşit 20% din piaţă”, a precizat Vlădescu. În această vară, fostul ministru Ion Bazac anunţa că vrea să reorganizeze sistemul de sănătate, concentrând resursele în 150 de spitale din cele 431 câte există în România, restul urmând să fie transformate în alt fel de instituţii de îngrijire.
