Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni despre o intrare a României anul viitor în programul Viza Waiver că este foarte optimist că acest lucru se va întâmpla şi că şi alte companii aeriene vor anunţa zboruri directe către SUA iar această foarte posibilă ridicare a vizelor, anul viitor, va contribui la construirea mai multor punţi pentru schimburi profesionale, instituţionale,de turism şi de afaceri între România şi SUA.
”În 2021 am avut peste 17% în timp ce în 2022 am avut 12,61%, acea cifră mare din 2012 s-a datorat condiiţilor extraordinare de pandemie, când am avut de peste trei ori mai puţine aplicaţii pentru viză şi numărul a rămas constant dar raportat la numărul total de cereri. Nu este o scădere conjuncturală, vine ca urmare o unor eforturi pe ambele maluri ale Atlanticului şi la Bucureşti şi la Washington, a unor semnale transmise şi de partea română şi americană către publicul român. Anul trecut am avut un număr substanţial mai mare de aplciaţii pentru viză, în continuare Ambasada SUA încurajează pe toţi cei care au o viză care a expirat să solicite reînnoire, fără interviu. Noi credem că acest trend arată pe de o parte o tendinţă pozitivă şi în spate stă voinţa ambelor guverne de a îndeplini toate condiţiile privind scutirea de vize şi de a permite României să intre în acest program Viza Waiver, sperăm noi de anul vitor”, a subliniat Andrei Muraru, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
Întrebat dacă este posibil ca anul viitor românii să intre în SUA fără vize, ambasadorul a spus: ”Eu sunt foarte optimist că acest lucru se va întâmpla. sigur, 8,79% pare mare în raport cu cerinţa progamului de a avea o rată de refuz sub 3%, dar există multe alte exemple în istoria programului Viza Waiver, în care state cu cifre mult mai mari ca România, au reuşit să intre în anul următor în program”.
El a mai spus că pe lângă rata de refuz mai trebuie implementate şi acorduri bilaterale, iar în cazul ratei de refuz este foarte important numărul celor care solicită viză.
Andrei Muraru a mai afirmat că Polonia, care a intrat în Viza Waiver în 2019 şi are o diasporă mult mai mare, sunt 9,5 milioane de polonezi în SUA, nu a beneficiat de un val atât de mare de veniri după ce a intrat în program.
”Chiar dacă România intra în Viza Waiver, nu poţi să urci imediat în avion, trebuie să completezi un formular online (..) SUA păstrează în continuare o procedură simplificată pentru a proteja teritoriulSUA de eventuale intrări a unor persoane certate cu legea sau care au interdicţie de a călători”, a mai declarat Andrei Muraru.
Ambasadorul României în SUA a mai declarat că ”nu vede un impediment privind programul de vize, dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă”, pentru că acesta cunoaşte România foarte bine şi a amintit prima vizită a preşedintelui României în 2017, prima vizită, urmând alta în 2019.
Despre calculul comercial al ridicării acestor vize, ambasadorul a spus că încă nu a fost făcut dar a dat ca exemplu faptul că o companie aeriană a anunţat deja zboruri directe din Bucureşti în New York în această vară.
”Credem că acesta este un efect al discuţiilor cu publicul cu privire la potenţiala accedere a României în programul Viza Waiver. Noi credem că şi alte companii aeriene vor anunţa zboruri directe către SUA şi credem că această foarte posibilă ridicare a vizelor, anul viitor, va contribui la construirea mai multor punţi pentru schimburi profesionale, instituţionale, turism şi de afaceri”, a completat Muraru.