Mihai Barsan

Ce sumă a fost alocată pentru reabilitarea a 49 de cămine pentru vârstnici, în perioada 2000-2011

bătrâni, camine, reabilitare

În prezent, în România, funcţionează 109 cămine pentru persoane vârstnice, cu o capacitate totală de 6.839 locuri, aflate în subordinea sau coordonarea autorităţilor publice locale şi 74 cămine cu o capacitate totală de 3.154 locuri, administrate de organizaţii neguvernamentale.

 

Anul trecut, a fost acordată organizaţiilor neguvernamentale suma de 4 miliarde lei, pentru 33 unităţi de asistenţă socială şi 1.399 beneficiari, iar anul acesta, sumele aprobate sunt similare.

 

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) derulează programul ‘Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice’, până în prezent fiind aprobate 23 de solicitări de finanţare în sumă de 47 milioane lei.

 

Până la 30 iunie 2012, au fost cheltuite 8,13 milioane lei, pentru funcţionarea a 19 cămine cu o capacitate totală de 999 locuri, în care, în prezent, sunt asistate circa 644 persoane vârstnice/lună.

 

MMFPS mai derulează şi programe de investiţii pentru cofinanţarea lucrărilor de construcţii, reparaţii şi amenajări de clădiri ale unităţilor de asistenţă socială – la cererea consiliilor locale şi în baza proiectelor elaborate de acestea. De asemenea, ministerul susţine financiar funcţionarea Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice.

 

‘Este obligaţia noastră, ca guvernanţi dar şi ca societate în ansamblu, să găsim mai multe soluţii concrete pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor vârstnice, prin prelungirea perioadei de viaţa activă. Avem datoria să ne schimbăm atitudinile şi percepţiile faţă de persoana vârstnică şi să creăm acele punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.

 

1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii noştri şi cei din întreaga lume, ci pentru noi toţi, cei care trebuie să le arătăm respectul şi preţuirea pentru eforturile şi realizările lor. De ziua seniorilor, vă urez din toată inima multă sănătate, o viaţă mai bună şi, împreună cu generaţiile ce ne urmează, să dăm ani vieţii şi, mai ales, viaţă anilor!’, afirmă ministrul Muncii în mesajul menţionat.

 

La februarie 1991, ONU consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală dădea rezoluţia ‘Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi’. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.

 

În 2002, la Madrid, Adunarea Generală a ONU a adoptat Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea care stabileşte obiectivele prioritare şi angajamentele statelor membre cu privire la politicile destinate populaţiei vârstnice, în principal cele din domeniul protecţiei sociale, ocupării, sănătăţii şi participării persoanelor de vârsta a treia la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii.

 

Cea de-a 21-a celebrare a zilei internaţionale dedicate persoanelor vârstnice are loc în 2012 – Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii.

 

În România, problematica persoanelor vârstnice este în directă competenţa a MMFPS, prin mai multe canale de intervenţie, cum este protecţia socială, prin asigurări sociale şi asistenţă socială, şi susţinerea participării persoanelor vârstnice în societate şi în forţa de muncă.