Marian Manolache

Ce ţări crede Roubini că vor ieşi din zona euro

FMI, Grecia, Nouriel Roubini, Portugalia, zona euro

„Zona euro se află într-un accident de tren ce se desfăşoară cu încetinitorul. Nu numai Grecia, ci şi alte ţări sunt insolvente”, a spus Roubini în timpul unor dezbateri organizate la Davos, potrivit Bloomberg.

 

Roubini a declarat că vede o recesiune severă în Europa şi o probabilitate de 50% „ca uniunea monetară să se destrame în următorii 3-5 ani”.

 

„Nu toţi membrii pot să rămână. Grecia şi Portugalia ar putea ieşi din zona euro – Grecia în următoarele 12 luni. În cazul Portugaliei ar putea dura mai mult”, a adăugat el.

 

Deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene au acceptat în urmă cu trei luni reducerea cu 50% a valorii nominale a unor obligaţiuni elene în valoare de 200 de miliarde de euro, prin preschimbarea voluntară pentru noi obligaţiuni cu maturitate mai lungă.

 

Înrăutăţirea situaţiei economice după acordul de anul trecut a făcut mai dificilă încercarea de a reduce datoria sttului elen la 120% din PIB până în 2020. Acordul cu investitorii este legat de un al doilea pachet de finanţare pentru Grecia de la ţările din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional. Grecia are de răscumpărat în martie obligaţiuni în valoare de 14,5 miliarde de euro.

 

Grecia şi creditorii privaţi ai ţării au anunţat că au înregistrat progrese „importante” în discuţiile pentru acordul de reducere a datoriilor ţării, necesar ca ţara să primească cel de-al doilea pachet de ajutor financiar extern, de 130 miliarde de euro.

Ultimele Articole