Momentele de mare frământare financiară din ultimii ani au adus, fără excepţie, perioade de apreciere puternică a francului elveţian.
Asta i-a lovit pe cei care s-au împrumutat în moneda elveţiană în anii anteriori crizei, atraşi de dobânzile mici şi de cursul de schimb atractiv. Deşi românii nu au avut o expunere de 40-50% din totalul creditelor ipotecare pe francul elveţian ca în Ungaria sau Polonia, există şi la noi un procent semnificativ de împrumuturi în această monedă: 14% din totalul împrumuturilor în valută ale populaţiei
Cursul leu-franc comunicat de BNR nu se stabileşte în piaţă ci este legat de evoluţia perechilor EUR/CHF şi EUR/RON. Pentru că leul a avut o evoluţie relativ stabilă în 2010-2011, principalele presiuni pe aprecierea francului în raport cu leul au venit din cursul de schimb EUR/CHF.
Dacă înainte de căderea Lehman Brothers un euro era 1,6 franci, perechea EUR/CHF a ajuns la 1,44 la sfârşitul lunii octombrie 2008. Între aprile şi decembrie 2009, EUR/CHF se bătea între 1,50-1,52.
Criza datoriilor suverane din Europa, care culmina în 2010 cu discuţiile din mai privind bailoutul Greciei, a adus o depreciere rapidă a monedei europene până la 1,31 franci.
Episodul de apreciere a francului din august-septembrie 2010, de la 1,38 la 1,28, a fost urmat de o scurtă revenire a euro şi apoi de problemele Irlandei şi bailoutul subsecvent de la sfârşitul lunii noiembrie. Asta a făcut ca francul să se aprecieze faţă de euro până la sfârşitul anului până la un nivel de 1,24 unităţi.
Problemele cu datoria suverană a ţărilor slabe din Zona euro s-au adâncit în primăvara lui 2011, cu un vârf în momentul bailoutului Portugaliei din aprilie. EUR/CHF a ajuns până la 1,29-1,31. Apoi, Grecia s-a reîntors în atenţia investitorilor, şi lunile mai şi iunie au fost dominate de discuţiile privind defaultul elenilor ori acordarea unui nou bailout. Euro s-a depreciat constant până la un minim de 1,1833 franci.
După ce parlamentul grec a votat noul pachet de austeritate şi a îndeplinit condiţia esenţială pentru a primi următoarea tranşă de împrumut de 12 miliarde de euro şi un nou bailout, moneda unică europeană şi-a revenit pe pieţele interbancare şi s-a întors spre nivelul de 1,22 franci.
Faţă de dolarul american, francul elveţian a avut o evoluţie similară. La începutul lunii decembrie 2008, un dolar cumpăra 1,2 franci. Peste 12 luni, cele două monede erau la paritate. La jumătatea anului 2010, dolarul a recâştigat teren până la un nivel de 1,16, însă de atunci tendinţa este una de depreciere clară, USD/CHF ajungând treptat până la un minimum de 0,8321 la sfârşitul lunii iunie 2011.
Au fost mai multe intervenţii ale Băncii centrale a Elveţiei pe piaţa valutară care au încercat să deprecieze francul, pentru că moneda puternică îi afectează serios pe exportatori. De fiecare dată, efectul intervenţiilor băncii centrale a fost de scurtă durată. Banca centrală nu se poate folosi nici de instrumentul dobânzii de politică monetară, care este deja aproape de zero. Creşterea dobânzii ar întări şi mai mult cursul de schimb.
Pentru ca francul elveţian să îşi piardă din valoare raportat la principalele două valute – euro şi dolar – este nevoie ca riscul de pe piaţă să se diminueze. Asta înseamnă ca sistemul financiar să treacă într-o perioadă de stabilitate, criza datoriilor suverane să se calmeze (atât în Europa, cât şi în SUA) şi creşterea economică să devină puternică la nivel global.
Momentan nu sunt create condiţiile pentru ca lucrurile să se rezolve. Soluţiie oferite pentru ţările PIIGS – în special pentru Grecia – sunt doar un panaceu care amână defaultul, după cum afirmă mulţi economişti, iar în SUA încă nu a fost luată nicio măsură care să ducă la scăderea cheltuielilor statului – mai mult, deficitul bugetar este în creştere, 11% în acest an.
Mai mult, ultimele date arată o încetinire a economiei globale, după ce SUA a redus prognoza de creştere, indicele PMI (Purchasing Managers Index) pentru Marea Britanie, China şi Japonia este în scădere, preformând sub aşteptări.
Asta se suprapune peste o perioadă de creştere a inflaţiei la nivel global, cu China în prim plan. În aceste condiţii, politicile neinflaţioniste ale Băncii centrale elveţiene ar putea atrage noi presiuni pe franc.
În aceste condiţii, exportatorii elveţieni se tem că francul ar putea ajunge la paritate cu euro.
Evoluția francului față de euro și dolar. Sursă grafice: finance.yahoo.com
