Ce venituri nu pot fi executate silit de către bănci

banci, datorii, executare silita, executarea silita, Iulian Urban, poprire, poprire pe conturi, poprire salariu, restante la banci, venituri

Banca îţi poate opri până la o treime din venitul lunar net realizat din salarii sau pensii, conform art. 409 din actualul Cod de Procedură Civilă. Dacă datornicul are debite la mai multe instituţii de credit, atunci acestuia îi pot fi oprite până la 50% din venituri, urmând ca banii să fie împărţiţi între creditori.

Conform art. 704, alineatul (7), din Proiectul noului Cod de Procedură Civilă, sunt propuse pentru reînnoire o serie de prevederi (prezente în actualul cod la Art. 409) privind exceptarea de la executarea silită a unor venituri, după cum semnalează senatorul PD-L Iulian Urban.

„(7) Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii” se arată în textul legii.

De asemenea, nu pot fi executate silit de către bancă nici ajutoarele pentru incapacitate temporara de muncă, compensaţiile pentru desfacerea contractului individual de muncă sau ajutoarele de şomaj.

Astfel, unui client datornic al unei bănci, ajuns în situaţia de a fi executat silit, nu i se pot lua banii de alocaţie ai copilului, după cum spune şi Iulian Urban, care mai adaugă că “în cazul în care băncile fac acest lucru, atunci comit o ilegalitate, pentru că banii respectivi sunt drepturile copilului”, iar aceştia nu pot fi asimilaţi veniturilor părinţilor. Senatorul a prezentat pe blogul său o situaţie în care o bancă din România ar fi făcut acest lucru.

Potrivit lui Urban, conturile în care sunt depuse alocaţiile sunt unele speciale, în care titularul contului este copilul, iar împuternicitul este unul dintre părinţi, astfel provenienţa banilor din aceste conturi este una pe care băncile ar trebui să o cunoască.

În cazul în care părintele dispune mutarea alocaţiei copilului într-un alt cont, atunci banca poate proceda la oprirea banilor.

Contactată de MONEY.ro, Izabella Popa purtător de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), spune că instituţia pe care o reprezintă nu a primit nicio sesizare până în prezent cu privire la executarea silită a alocaţiei copilului de către bănci în contul întârzierilor de plată a ratelor pentru credite ale părinţilor.

“În conformitate cu art.8 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în 2009, alocaţia pentru copii nu poate fi urmărită silit decât în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit cu acest titlu”, spune reprezentantul ANPDC, care mai adaugă că astfel de situaţii sunt de competenţa instanţei.

Dacă băncile sau alte instituţii v-au executat silit venituri din categoria celor enumerate mai sus, aşteptăm sesizările dvs. la adresa [email protected]

Ultimele Articole