Potrivit eurodeputatului, este vorba de fonduri alocate prin Programul ISPA (Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) şi pentru pregătirea în vederea integrării în Spaţiul Schengen.
„În total, 27,5 de milioane de euro din fondurile pentru pregătirea aderării la Schengen vor fi retrase de la Bulgaria şi România”, precizează eurodeputatul bulgar, precizând că încă patru milioane de euro din fondurile structurale de preaderare alocate Bulgariei prin programul ISPA probabil nu vor mai fi acordate.
Potrivit reprezentanţei CE din Bulgaria, este vorba de o realocare a resurselor făcută la sfârşitul fiecărui an. Ori de câte ori o ţară atrage mai puţine fonduri decât era prevăzut economiseşte practic fonduri europene, explică experţii UE.
Luni dimineaţă, ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a declarat că Guvernul bulgar a reuşit să atragă în proporţie de sută la sută fondurile destinate pregătirii aderării la Schengen