România este printre cele mai corupte ţări din Europa. Într-un top în care Norvegia este cea mai corectă ţară, România se află în coada clasamentului, fiind surclasată de câteva ţări precum Kazahstan, Serbia, Macedonia şi Bulgaria. În România, cea mai mare rată este înregistrată în Bucureşti, cu o medie a condamnărilor pentru corupţie de 4,7 la 10.000 de locuitori. Urmează judeţele Maramureş, Bacău şi Caraş Severin, iar la polul opus se află judeţul Sălaj, unde există doar două condamnări în tot judeţul, ambele cu suspendare. O reputaţie bună în privinţa corectitudinii o au şi autorităţile din judeţele Teleorman şi Botoşani.
Cele mai multe dintre dosarele de corupţie au vizat primari, viceprimari şi consilieri locali. Condamnările au fost date în majoritate pentru deturnări de fonduri ale Uniunii Europene sau guvernamentale, destinate reabilitării şcolilor sau drumurilor.
„Oamenii nu au de ales. Am găsit o asociaţie semnificativă între numărul de condamnări DNA într-un judeţ şi participarea la vot. Lumea nu se duce la vot sau se duce din ce în ce mai puţin la vot în judeţele corupte”, spune, preşedintele SAR.
Citiți mai multe pe digi24.ro.