Compania aeriană indoneziană Lion Air va cumpăra 230 de aparate Boeing 737, pentru o sumă totală de 21,7 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cea mai mare comandă din întreaga istorie a aviaţiei civile. Americanii au doborât astfel recordul deţinut de constructorul european Airbus, care anunţase, în iunie, o comandă de 200 de modele A320 Neo din partea Air Asia. Precedentul record al Boeing fusese o comandă de 50 de aeronave B777, achiziţionate de Emirates.
Mai mult, Lion Air şi-a mai manifestat şi opţiunea pentru achiziţia suplimentară a alte 150 de avioane din aceeaşi familie, care, dacă se va materializa, va aduce americanilor alte 14 miliarde. Contractul dintre constructorul american şi compania low cost urmează să fie semnat pe 19 noiembrie, cu ocazia unei vizite a preşedintelui Barack Obama în Indonezia.
Suras foto tk.ali/airlines.net