Cea mai mare dilema de la criza incoace

Cu toate că situaţia macro­eco­nomică s-a îmbună­tăţit, creditarea a avut o senzitivitate scăzută, rămâ­nând în ultimul an în teritoriul negativ. Ponderea activelor nete bancare în Produsul Intern Brut a scăzut până la nivelul din 2007, sistemul bancar întorcându-se în timp, înainte de nivelul de dinaintea aderării la Uniunea Europeană.

În ultimii ani s-au intensificat dezbaterile privind corelaţia dintre creşterea creditării şi redresarea economiei. Au existat voci care au susţinut că activitatea de creditare se va relua după ce economia va reveni pe creştere. Însă, revenirea creditării în teri­to­riul pozitiv se lasă în continuare aşteptată, deşi economia a fost pe plus. Din martie 2013, în fiecare trimestru creditele acordate de bănci au înregistrat  scăderi, în termeni anuali, în timp ce evoluţia anuală a PIB a fost în teritoriul pozitiv. Iar pe fondul reducerii stocului creditelor private, exclusiv pe com­ponenta în valută, activele bancare au con­tinuat declinul anul trecut, ponderea acti­velor nete bancare în PIB intrând sub pragul de 60% pentru prima dată din 2007. În cinci ani de criză, ponderea activelor bancare în PIB a scăzut cu aproape zece puncte procen­tuale la 57,6% în decembrie 2013.

Economia a crescut anul trecut cu 3,5%, avans neaşteptat de mare, însă creditul privat a scăzut cu aproape 5% în termeni reali – cea mai dură ajustare de la începutul crizei. Şi în primul semestru din acest an PIB-ul a fost pe plus, cu 1,2%, faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în timp ce creditul total a rămas tot pe minus. Dinspre economia reală semnalele au fost pesimiste. În contrast cu revenirea economică din statistici, bazată pe exporturi şi agricultură, multe firme au continuat să se confrunte cu dificultăţi, insolvenţele au rămas la un nivel ridicat, iar piaţa imobiliară nu şi-a revenit. În aceste condiţii au apărut noi cerinţe de provizionare la nivelul băncilor. Astfel, profitul sistemului bancar s-a prăbuşit anul trecut de la 1,7 mld. lei la circa jumătate de miliard de lei sub greutatea provizioanelor noi impuse de severitatea BNR.

Evoluţia economiei a fost influenţată de ajustarea fiscală la care s-a adăugat procesul de reducere a expunerilor băncilor-mamă. De la începutul crizei au avut loc retrageri de 9 mld. euro, iar circa o treime a avut loc într-un singur an, în 2013, după cum a declarat recent Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Iar intensificarea dezintermedierii şi-a pus amprenta asupra întârzierii revigorării creditării.

„Interacţiunea dintre fenomenul dezintermedierii şi o calitate insuficientă a portofoliului de credite acordate în perioada de expansiune a dus la apariţia unui cerc vicios, în care disponibilitatea scăzută a creditului, acumularea de credite neperformante şi reducerea investiţiilor şi a activităţii economice, în general, s-au alimentat reciproc“, după cum a susţinut guvernatorul BNR.

În anii care au precedat criza, expansiunea creditului a contribuit la rate înalte de creştere economică, generând şi vulnerabilităţi economiilor, după cum au repetat analiştii.

Trei sferturi din stocul de credite neperformante au fost acordate în anii 2007 şi 2008, conform statisticilor BNR.  Creditele în va­lută – vândute de ban­cheri în condiţii relaxate în perioada de boom, când primeau finanţare ieftină de la băncile-mamă din străinătate – au cea mai mare rată de neper­formanţă. Tot­odată, neperformanţa ri-dicată din sectorul IMM-urilor a fost generată şi de valul de insolvenţe din eco­nomie din ultimii ani.

În contextul crizei financiare, rata creditelor neper­formante a crescut de aproape nouă ori din 2007 până în martie 2014, la un vârf de 22,3%.

Însă, la jumătatea acestui an rata neperformantelor coborâse sub pragul de 20%. Iar procesul de curăţare a bilanţurilor se află în plină desfăşurare, astfel încât rata creditelor neperfor­mante a coborât cu 5 puncte pro­centuale sub vârful consemnat în martie, până la 17,2%.

Înainte de criză s-a înregistrat o creştere rapidă a creditării, ritmul mediu anual din perioada 2005-2008 depăşind 30% în multe dintre ţările regiunii, în timp ce în România s-a apropiat de 50%, graţie liniilor de credit externe acordate de băncile-mamă subsidiarelor locale. Declanşarea crizei a fost cea care a pus punct „generozităţii“ cu care băncile-mamă alimentau cu fonduri subsidiarele din regiune, ele însele con­fruntându-se cu probleme majore, după cum a susţinut Isărescu.

Economia României a experimentat doi ani de cădere liberă, în 2009 şi 2010, apoi au fost trei ani de creştere economică. Băncile nu au reuşit să digere impactul declinului economic.  În timp ce împrumuturile în monedă naţională au dat în acest an semne de redresare, cele în valută şi-au continuat scăderea, astfel că în termeni anuali creditarea totală a rămas în teritoriul negativ până la sfârşitul verii. Stocul de credite a scăzut spre 48 mld. euro.

Menţinerea creditării totale în teritoriul negativ, creşterea economică slabă comparativ cu aşteptările anterioare, nivelul redus al inflaţiei, dar şi decizia Băncii Centrale Europene de a reduce dobânda de politică monetară la un minim istoric de 0,05% au determinat BNR să continue în această toamnă relaxarea politicii monetare, de această dată printr-un „pachet“ de trei măsuri, abordare mai rar practicată: reducerea dobânzii de politică monetară de la 3,25% la minimul istoric de 3% a fost însoţită de o ajustare a rezervelor minime obligatorii (RMO) la lei la 10%, precum şi de o îngustare a coridorului format de facilitatea de credit şi de depozit în jurul dobânzii-cheie (dobânzile la care băncile se împrumută de la BNR şi respectiv plasează bani la BNR pe termen de o zi).

Pentru a putea împinge economia pe o traiectorie de creştere economică autosusţinută, este necesar ca băncile să direcţioneze resursele disponibile pentru creditare către investiţii productive, evitând împovărarea debitorilor de calitate cu costurile generate de alocările eronate din trecut, în opinia guvernatorului BNR.