Potrivit Bloomberg, acţionarii companiei Publicis cu sediul la Paris şi Omnicom cu sediul la New York vor deţine fiecare 50% din compania nou creată care se va numi Publicis Omnicom Group, au arătat duminică cele două companii, într-o declaraţie de presă comună.
Cele două companii au, împreună, peste 130.000 de angajaţi, o valoare de piaţă de 35 miliarde de dolari şi au consemnat venituri de 23 miliarde de dolari în 2012.
Alianţa va aduce sub acelaşi acoperiş agenţii precum Leo Burnett şi Saatchi and Saatchi (aparţinând Publicis), şi BBDO Worldwilde şi DDB Worldwilde (aparţinând Omnicom).
Potrivit Reuters, şefii celor două companii, Maurice Levy (CEO Publicis) şi John Vren (CEO Omnicom) vor conduce împreună noua entitate pentru o perioadă de integrare şi consolidare a afacerii de 30 de luni, după care Levy va deveni preşedinte non-executiv iar Wren CEO al grupului.