Firma se numeşte AMERICAN EUROPEAN MARKETING & ENTERPRISES SA şi nu este foarte cunoscută în România. A atras atenţia după ce anul trecut a raportat cel mai mare profit pe 2009. Istoria se repetă şi pentru 2010. Deşi nu s-au făcut angajări, profitul a crescut de la un an la altul cu 2 miliarde de lei. În plus, cifra de afaceri este aceeaşi cu profitul.
În contrast, Petrom a avut în 2010 un profit de puţin peste două miliarde de lei, iar Vodafone a raportat un profit de 600 de milioane de lei. Conform datelor de la Finanţe, domeniul de activitate al firmei este dezvoltare imobiliară şi este înregistrată în satul Fîntîna, comuna Hoghiz, judeţul Braşov.