La Horezu, costurile de producţie recunoscute de stat sunt de de 564de lei (134 de euro) pe gigacalorie produsă, în timp ce preţul plătit de populaţie este de 212 lei pe gigacalorie, adică 50 de euro. La Vaslui, costurile sunt de 538 de lei, iar preţul plătit de populaţie, de 180 de lei.
Nici oraşe mari precum Bucureşti, Iaşi, Suceava, Piteşti sau Botoşani nu fac rabat de la acest sistem, deşi au mai mulţi consumatori casnici, deci împart aceleaşi costuri fixe pe un număr mai mare de clienţi. Dintre oraşele mari, recordul îl deţine municipiul Botoşani, unde gigacaloria se produce cu 412 lei şi se vinde cu 188 de lei. La Bucureşti, preţul cu care ajunge energia termică la populaţie este de 276 de lei, însă preţul pe care îl achită bucureştenii este de aproximativ 120 de lei pe gigacalorie. La polul opus, cea mai ieftină energie termică se produce în localităţi mici, precum Întorsura Buzăului sau în localităţi unde primăria a angajat un administrator de reţea, cum este municipiul Ploieşti. Conform unor statistici furnizate de Dalkia, administratorul reţelei de termoficare de la Ploieşti, activitatea de producere şi distribuţie a energiei termice din România, unde lucrează aproximativ 50.000 de angajaţi, reprezintă circa 3% din PIB.
Potrivit analizei ANRSC, de la finele lui august 2009, subvenţia totală acoperită de stat pe gigacalorie este de 140 de lei (33 de euro), ceea ce înseamnă un efort din bugetul de stat şi cele locale de 1,5 miliarde de lei (aproape 400 milioane de euro) pe an. La această subvenţie trebuie adăugate sutele de milioane de lei pe care statul le acordă anual pentru programe de modernizare a CET-urilor sau a reţelelor de termoficare. Programe de modernizare a căror eficienţă este pusă sub semnul întrebării, în condiţiile în care aceleaşi statistici oficiale arată că o treime din energia termică produsă se pierde prin reţele.
În România, există 99 de localităţi unde energia termică se produce şi se distribuie în sistem centralizat şi care deservesc patru milioane de persoane, adică 1,6 milioane de apartamente de bloc. Cu puţine excepţii, sistemele sunt controlate de stat, prin intermediul autorităţilor locale care au obligaţia să plătească o parte din subvenţiile aprobate. Primăriile nu au bani, astfel că, în multe cazuri, restanţele de plată faţă de centralele din subordine au ajuns la zeci de milioane de lei noi, bani care ar echivala cu o investiţie nouă.
Suceava ar putea cumpăra un CET nou din restanţe
Sistemul de termoficare din Suceava este, de exemplu, într-o asemenea situaţie. CET Suceava avea, conform datelor ANRSC, la sfârşitul lunii septembrie, un cost de producţie recunoscut de 360,4 lei pe gigacalorie, în timp ce preţul plătit de populaţie era de 178 de lei. Diferenţa de 182,4 lei pe gigacalorie reprezintă subvenţie pe care centrala ar trebui să o primească parţial de la bugetul de stat, parţial de la primărie.
“Noi avem acum un cost atât de mare, din cauza preţurilor mari cu care am cumpărat combustibil în iarna trecută. Acum, preţurile materiilor prime au coborât substanţial, astfel că, cel mai probabil, de la începutul lui 2010, costurile noastre de producţie vor fi mai mici”, a declarat pentru Business Standard Constantin Plăcintă, directorul general al centralei. Acesta recunoaşte că soluţia cea mai bună pentru a scădea costurile şi, implicit, a cere mai puţini bani de la stat, ar fi o centrală nouă, centrala aflată acum în funcţiune fiind supradimensionată.
“Centrala a fost gândită pentru consum industrial, dar cum industria a căzut, cererea de energie termică a scăzut acum de trei ori”, spune directorul CET-ului. O centrală nouă ar însemna o investiţie de 20-25 milioane de euro, însă, statul nu a aprobat până acum o asemenea investiţie. Constantin Plăcintă spune că un sfert din veniturile centralei reprezintă subvenţii, însă sumele efectiv încasate nu acoperă, pe an, mai mult de 7-8%. În aceste condiţii, Primăria Suceava are restanţe la plata subvenţiei de mai bine de doi ani, iar datoria cumulată echivalează cu investiţia într-o centrală nouă. Pentru a ieşi din blocaj, CET Suceava a propus autorităţii locale o variantă pentru o investiţie nouă, în parteneriat public-privat, licitaţia urmând să aibă loc în această iarnă.
Pierderi cât o turbină nouă
La CET Iaşi, costul de producere a energiei termice este de 310 lei pe gigacalorie, în timp ce preţul aprobat pentru populaţie este de 175 de lei pe gigacalorie. Directorul societăţii are aceeaşi explicaţie cu omologul din Suceava, pentru costurile mari din 2009: preţurile astronomice de achiziţie a combustibilului. Şi la Iaşi, centrala este veche, iar reţeaua de transport şi distribuţie a energiei termice are pierderi de 3,5 miliarde de lei vechi.
“Dacă aş încasa banii din pierderile pe şase luni, aş strânge bani pentru a cumpăra o turbină, adică pentru modernizare”, spune reprezentantul societăţii. Acesta recunoaşte că sistemul actual nu numai că este ineficient, dar este o veritabilă «gaură neagră» pentru banii statului. În plus, acesta se plânge de concurenţa pe care începe să o facă sistemului centralizat furnizorul local de gaze, care vine la pachet cu oferta de centrală şi gaze. “Eu nu înţeleg de ce statul nu duce un program de modernizare până la capăt”, spune Dorin Ivana, directorul CET Iaşi. Acesta spune că, deşi a aplicat pentru modernizarea centralei prin programul Termoficare 2006-2009, nu a primit nici un leu. CET Iaşi nu este singura în această situaţie. “Din câte am înţeles, a fost vorba de peste 600 milioane de euro, din care până anul trecut, când s-a prelungit programul, s-au acordat finanţări de câteva milioane de euro pentru două CET-uri mici”, mai spune directorul CET Iaşi.
Confortul termic, doar pe hârtie
Sandu Moise, coordonatorul programului “Termoficare 2006-2015 căldură şi confort”, prin care statul se angajează să finanţeze modernizarea sistemului, neagă această informaţie şi dă vina pe primării care nu trimit proiecte. Programul prevede alocarea anuală până în 2015 a sumei de 265 milioane de lei, pentru modernizarea CET-urilor, spune Moise. În total, e vorba despre 2,12 miliarde de lei, care echivalează cu 500 milioane de euro, puţin peste subvenţia plătită anual în contul ineficienţei energetice.
Reprezentantul statului admite însă că statul nu are întotdeauna bani, aşa încât, în 2008, din 265 milioane de lei s-au alocat 100 milioane, iar în 2009, doar 43 milioane de lei. Beneficiari sunt mulţi însă sumele primite sunt mai mult decât derizorii. Un calcul rapid arată că la o subvenţie de 2,5 milioane de lei pe an, CET-urile ar trebui să funcţioneze cu acelaşi sistem de subvenţie câţiva zeci de ani de acum încolo, înainte de a încheia modernizarea.
Cea mai ieftină energie – la Ploieşti
Singurul oraş mare care face notă discordantă este Ploieşti, unde primăria a decis acum 13 ani să dea spre administrare reţeaua unei firme străine. Programele de reducere de costuri aplicate în timp au dus în primul rând la reducerea cu 30% a costurilor cu combustibilul, ceea ce a condus la cea mai ieftină gigacalorie din ţară. Investiţiile realizate de firma străină s-au ridicat la 30 milioane de euro. În ultimii zece ani, cu ajutorul unor fonduri externe, s-au construit centrale pe rumeguş sau biomasă în câteva localităţi, printre care Întorsura Buzăului, Nehoiu, Vlăhiţa sau Vatra Dornei, costurile cu care se produce şi se vinde apa caldă şi căldura fiind cu mult sub media pe ţară.
