A doua cea mai săracă țară din UE, România, continuă să eșueze în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, fiind statul cu cea mai redusă rată din Uniunea Europeană (7,4 procente). Românii au însă nevoie urgentă de aceste fonduri, pentru că, la cinci ani de la aderarea la UE, încă mai sunt sate fără electricitate sau apă curentă, iar infrastructura este departe de standardele europene“, nota „The Economist“. Cauzele acestei situații sunt corupția, lipsa de motivare a personalului și slaba capacitate administrativă, era concluzia articolului.
Cum era de așteptat, subiectul a fost dezbătut pe canalele noastre de știri, cu filmulețe, citate ample și invitați – era doar încă o „bilă neagră“ primită de România în presa intrnațională. Iar așa ceva nu se ratează. Nu încape îndoială, fiecare cuvințel din articol își are acoperire în realitate și, în fond, nu ne spunea nimic nou. Doar că lucrurile sunt un pic mai complicate. În prima zi a lui iunie, la București avea loc reuniunea „Prietenilor Coeziunii“, un grup de 15 state care beneficiază (sau, în cazul Croației, vor beneficia) de politica de coeziune a Uniunii Europene. Este vorba despre Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.
Ne aflăm în plină perioadă de negocieri, zise „sângeroase“, pentru bugetul multianual al UE, 2014–2020. Dincolo de amănuntele tehnice, „Prietenii Coeziunii“ au lansat la București următorul mesaj: nu acceptăm reducerea capitolului bugetar rezervat politicii de coeziune sub valoarea propusă deja de Comisia Europeană – adică 1.025 de miliarde de euro, cu aproape 5% mai mult decât în actualul ciclu bugetar. De aceea a și venit la București președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: ca să fie alături de cei care îi susțin propunerile.
Există însă și „ceilalți“. Cei bogați, care plătesc. Austria, Germania, Finlanda, Franța, Suedia și Marea Britanie cer, din contră, reducerea bugetului cu cel puțin 100 de miliarde de euro. Dar și un sistem mai eficient de cheltuire a banilor. Aceasta a fost poziția comună pe care au formulat‑o, într‑o scrisoare trimisă la Bruxelles, la finele lui mai. Acestui grup de țări i s‑a adăugat și Cehia, care a fost prezentă și la București – Cehia, „țară de coeziune“, cum se spune în limbajul de la Bruxelles, dar și cu un președinte eurosceptic, Vaclav Klaus. Și de unde să fie tăiați acești bani, dacă nu de la capitolele cele mai generoase ale proiectului de buget, anume Coeziunea și Agricultura?
Europa este, așadar, împărțită acum în două. De o parte sunt cei care dau, care contribuie, adică, cel mai mult la bugetul Uniunii („cotizațiile“ suportate de fiecare stat membru fiind de puțin peste 1% din PIB). De partea celaltă sunt, ați ghicit, „Prietenii Coeziunii“, adică aceia care primesc mai mult decât dau. Și fiecare parte vrea să aducă acasă trofeul european. Iar Cehia, ca de obicei, este sceptică și la mijloc. La venirea acasă de la Consiliul European, liderii celor care „dau“ trebuie să le transmită cetățenilor că de acum înainte vor cotiza mai puțin pentru „bugetul de la Bruxelles“. Ceilalți, cei care „primesc“, trebuie, dimpotrivă, să vină de la negocieri purtând în bagaj o bucată cât mai mare din pizza comunitară. Voturile pe care liderii naționali le vor primi – sau nu – la ei acasă depind foarte mult de asta. O primă confruntare se va produce chiar la Consiliul de la sfârșitul lui iunie, însă un compromis nu este de așteptat decât spre sfârșitul anului.
Până atunci, semnale mai voalate sau mai dure legate de politica de coeziune, vor mai fi – așa cum a fost și articolul din „The Economist“, o publicație britanică neoliberală, apropiată, evident, intereselor părții care „dă“. Cum să accepte contribuabilul britanic ca banii lui să meargă spre țări ca România, zugrăvite ca abia ieșind din evul mediu, ba pe deasupra și cu politicieni și administratori corupți până în moduvă? Să nu ne facem iluzii: data viitoare, tonul s‑ar putea să fie și mai aspru.
