Mucenic Ioana

CEDO a condamnat statul român pentru condiţiile precare de detenţie din penitenciare

CEDO, penitenciare, statul roman

APADOR-CH informează, miercuri, că CEDO a pronunţat o hotărâre în cauza „Cucu c. României (22362/06)” prin care a condamnat statul român pentru încălcarea articolului 3 al Convenţiei – dreptul de a nu fi supus unui tratament degradant – precum şi a dreptului de a vota, protejat de articolul 3 Protocolul nr. 1 al Convenţiei.

 

Reclamantul, susţinut în demersurile sale de APADOR-CH, s-a plâns Curţii Europene de condiţiile de deţinere din penitenciarele Jilava şi Giurgiu.

 

„Curtea a constatat că supraaglomerarea din penitenciare, existenţa unei igiene precare şi a condiţiilor generale de deţinere din aceste penitenciare au reprezentat pentru reclamant un tratament inuman şi degradant. APADOR-CH atrage atenţia asupra numeroaselor condamnări pronunţate de Curtea Europeană împotriva României din cauza condiţiilor de deţinere precare din penitenciarele din întreaga ţară. De altfel, anterior cazului Cucu, Curtea Europeană s-a pronunţat în temeiul articolului 46 al Convenţiei Europene, cu privire la măsuri generale pe care România va trebui să le aplice pentru a remedia situaţia”, se arată în comunicatul de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

 

Potrivit sursei citate, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 3 din Convenţia Europeană şi sub aspect procedural, datorită faptului că ancheta autorităţilor române cu privire la relele tratamente la care a fost supus reclamantul de către trupa de intervenţie a Penitenciarului Giurgiu a fost ineficientă.

 

Hotărârea CEDO a stabilit şi că aplicarea automată a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a vota, deşi infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu avea nicio legătură cu exercitarea dreptului la vot, reprezintă o încălcare a articolului 3 Protocolul nr.1 din Convenţiei, articol care protejează libertatea persoanei de a-şi exprima opţiunea asupra candidaţilor la alegerile pentru corpul legislativ.

Ultimele Articole