George Soros nu va mai recupera amenda de 940.000 de euro, care fusese oricum redusă în urma unui apel, de la suma iniţială decisă de justiţia franceză de 2,2 mil. euro.
Delictul a fost comis în 1988, doi ani mai târziu au început investigaţiile şi, abia în 2002, instanţa Supremă franceză l-a condamnat definitiv pe marele speculator la 2,2 mil. euro, potrivit Les Echos. George Soros a devenit celebru când a câştigat, cam în acceeaşi perioadă, circa două miliarde de lire sterline, speculând împotriva acesteia.
La sfârşitul anului 1988, fondul de investiţii Quantum Fund, al lui Soros, a achiziţionat cu 50 de milioane de dolari, un pachet de acţiuni de la patru companii franceze privatizate recent (pe vremea aceea) , printre care şi ale băncii Societe Generale. Cîteva zile mai târziu, o parte din acţiuni au fost vândute cu un profit de 2,3 milioane de dolari.
În 1990, investigaţiile au relevat faptul că fondul lui Soros a folosit informaţii privilegiate deţinute de acesta şi de parteneri ai săi, caz în care ar fi trebuit să se abţină de la tranzacţii, potrivit legii. Printre acuzaţi, în afară de Soros, s-a mai aflat şi fostul director de cabinet al premierului Perre Beregovoy (acum patron de cazino), un director de bancă şi un invetitor libanez.
În final numai George Soros a fost condamnat.