Jacintha Saldanha /46 de ani/, de origine indiană, a fost găsită spânzurată la câteva zile după ce răspunsese la telefonul dat de Mel Greig şi Michael Christian, de la postul de radio australian 2Day FM. Aceştia s-au dat drept regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip, şi au cerut informaţii despre starea de sănătate a lui Kate Middleteon, internată din cauza greţurilor matinale provocate de sarcină.
Saldanha i-a dat legătura unei colege, care le-a dezvăluit celor doi detalii despre starea ducesei de Cambridge.
Decesul asistentei a provocat un val de furie, iar poliţia britanică a declanşat o anchetă cu privire la posibile infracţiuni.
„Am concluzionat că nu există dovezi care să susţină o acuzaţie de omor”, a declarat vineri Malcolm McHaffie, procuror-şef adjunct. Alte posibile acuzaţii nu ar fi în interesul public, a precizat acesta.
Cei doi DJ şi-au cerut scuze după sinuciderea asistentei, vizibil marcaţi de cele întâmplate, explicând că nu s-au aşteptat ca telefonul lor să fie luat în serios. Emisiunea lor a fost suspendată după moartea Jacinthei Saldanha şi ulterior anulată.