Ei au discutat despre situaţia economică şi socială, dar şi despre investiţiile în educaţie şi domeniile economice cu mari perspective de viitor. Obama s-a arătat interesat şi de proiectul „Giving Pledge” – iniţiativa celor doi miliardari de a convinge cît mai mulţi americani să-şi doneze mare parte din avere unor scopuri filantropice.
Astăzi, preşedintele american se va întâlni cu managerii a aproape 20 dintre cele mai importante companii americane, între care Google, Pepsi, Intel sau Comcast, cu care va discuta despre taxe şi creştere economică.