“Targhetul nostru, în primă fază, este reprezentat de Moldova, apoi ţintim un nivel naţional, iar în trei-patru ani vrem să devenim un furnizor de servicii de sănătate la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est”, a declarat pentru Business Standard Sever Rotariu, purtător de cuvânt al instituţiei. În primă fază, compania va dezvolta un portofoliu de abonamente, sistem care a fost deja urmărit de majoritatea furnizorilor privaţi.
Spitalul din Iaşi va avea şase secţii distincte: spital, policlinică, maternitate, pediatrie, spital pentru femei şi recuperare medicală. Investiţia finală ar putea depăşi 15 milioane de euro, în condiţiile în care achiziţiile de aparatură vor continua, a precizat Rotariu.
Construcţia spitalului, o clădire de şapte etaje cu o suprafaţă totală de 11.000 mp, a început acum doi ani. Investiţiile în aparatură includ echipamente de patru milioane de euro de provenienţă Philips, livrate de Radiusmed, reprezentanta companiei olandeze în România. Spitalul este programat să aibă peste 250 de medici angajaţi, colaboratori şi personal mediu. Maternitatea va avea două săli de naștere naturală, una pentru cezariană şi o secţie de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi. Piaţa de servicii medicale private, cifrată la 430 milioane de euro, se află la început în România.
Domeniul sănătăţii private a fost mai puţin afectat de criza economică decât alte pieţe, marcând o scădere de ritm, după perioade în care creşterea a depăşit 30% pe an. Au fost afectate însă investiţiile programate anterior şi anunţate de furnizorii privaţi, în condiţiile în care accesul la finanţare s-a restrâns dramatic. Printre companiile care au anunţat investiţii în spitale private şi care se află în diferite faze de realizare se numără Medicover, Medsana, Sanador, Gral Medical.
Principalele spitale private existente la acest moment sunt Euroclinic, MedLife Memorial Hospital şi Maternitatea “Regina Maria” a Centrului Medical Unirea.