Care este cel mai vizitat site românesc

Alexa, eMag, magazin online, SATI, site-uri româneşti, Trafic

Cu peste 1,7 milioane de vizitatori unici şi 3,5 milioane de vizite pe lună, eMAG a devenit site-ul local cu cea mai mare audienţă în rândul vizitatorilor români, fiind devansat doar de giganţii globali ca Google, Yahoo, Youtube sau Imdb.com.

 

Creşterea recentă a traficului,  care a ridicat eMAG în clasamentul Alexa de pe locul 6  pe primul loc în rândul site-urilor româneşti, se datorează campaniei de promovare a comerţului online – „Reţeaua”. Campania, derulată în perioada 20 septembrie – 17 decembrie 2010, se adresează tuturor utilizatorilor de internet din România, nu numai clienţilor eMAG, unul dintre principalele obiectivele fiind creşterea nivelului de informare şi a încrederii participanţilor în activităţile online în general şi în comerţul online în special.

 

„În mod obişnuit, este atipic ca un magazin online să deţină site-ul cu cea mai mare audienţă dintr-o ţară dar acest lucru ne arată că demersul nostru de a convinge cât mai mulţi utilizatori de internet printr-o campanie-concurs 100% transparentă de promovare şi informare are succes,” a declarat Radu Apostolescu, director de marketing eMAG.

 

Conform analizei Alexa.com, vizitatorii eMAG.ro petrec în medie 7 minute pe site la fiecare vizită, vizualizând 8 pagini. Din punct de vedere demografic, vizitatorii eMAG sunt preponderent bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. De asemenea, majoritatea vizitatorilor eMAG.ro folosesc site-ul şi ca sursă de informaţie, numai 22% dintre aceştia vizualizând o singură pagină.

 

Conform SATI.ro –  sistemul de măsurare oficială a traficului online din România, care foloseşte un sistem diferit de măsurare faţă de Alexa.com – cel mai vizitat site românesc în luna septembrie a fost forum.softpedia.com  cu  2.638.700 vizitatori unici, urmat de trilulilu.ro cu 2.557.309 de unici şi libertatea.ro cu  1.900.786 unici. Prima poziţie a clasamentului SATI în luna septembrie este însă ocupat de reţeaua de socializare hi5.com care a înregistrat 4.088.384 de vizitatori unici.

 

Alexa.com, companie subsidiară a Amazon.com, este unul dintre cele mai importante instrumente de măsurare şi analiză a traficului online din lume, datele furnizate de acesta bazându-se atât pe măsurări cantitative cât şi calitative. Clasamentul Alexa.com este disponibil aici .

 

Ultimele Articole