Acestea sunt faimoasele bule speculative. Pe ultima dintre acestea, bula imobiliară, am avut ocazia s-o trăim chiar în anii premergători crizei financiare mondiale.
Bulele speculative se bazează pe creșterea valorii unor bunuri în urma cumpărărilor și vânzărilor consecutive. Totul se termină, însă, prin spargerea bulei, urmată, în majoritatea cazurilor, de recesiune economică severă pentru țara în cauză, dar și de pierderea încrederii populației în instrumentele de economisire și investiții, și în economie în general.
Dar, să le luăm pe rând, prezentând cele mai importante bule speculative care au marcat istoria economică a lumii.
1. Prima bulă speculativă din istorie a avut loc în secolul al XVII-lea, în Olanda și a avut drept punct de plecare bulbii de lalele. Pe atunci, Olanda era cea mai bogată țară din Europa, având un surplus de masă monetară. Pe acest fond, prețul bulbilor de lalele a crescut de peste opt ori, din noiembrie 1636 și până în februarie 1637. În acea iarnă, un contract pentru viitoarea recoltă de bulbi se vindea chiar și de câteva ori într-o zi. Din păcate, acele contracte n-au mai ajuns niciodată să fie livrate, din cauza spargerii bulei în februarie 1637, după ce o licitație eșuată din Haarlem a declanșat panica în piață. În luna mai, prețurile reveniseră la normal, la nivelul de dinainte de bulă.
2. A doua bulă atestată istoric a avut loc în Franța, în anul 1719, când compania Indiilor, denumită Mississipi, a realizat o emisiune de acțiuni. Înainte de acest moment, Banca Regală, în lipsă de lichidități, a emis bancnote de hârtie, pentru a preschimba monedele aflate în circulație, însă generând în același timp inflație. Tot în 1719, datoria Franței a fost preluată de Mississipi, urmând să fie plătită din câștigurile supraestimate ale companiei. Acționarilor le erau promise câștiguri de 120% pe an și nu este de mirare că pentru cele 50.000 de acțiuni erau 300.000 de doritori. Din cauza ofertei reduse, prețul acțiunilor au crescut încontinuu, Banca Regală alimentând scumpirea prin tipărirea de bancnote fără acoperire. Bula s-a spart în anul 1720, când Banca Regală a recunoscut faptul că bancnotele depășeau cu mult valoarea monezilor aflate în circulație. Valoarea acțiunilor companiei Mississipi a fost redusă la nivelul inițial, prin decrete succesive. Oricum, în urma acestei bule complexe, au fost păgubiți în principal negustorii și micii nobili.
3. Tot în acea perioadă, în 1720 mai exact, modelul francez era urmat și în Anglia. Compania Mărilor de Sud, în fruntea căreia se afla Robert Harley, a preluat datoria națională a țării. Compania a emis acțiuni care converteau o datorie guvernamentală în valoare de 10 milioane de lire, pentru care primea o dobândă anuală din partea statului. A urmat convertirea altor datorii de stat, prin care s-au atras sume foarte mari. În 1720, o emisiune de acțiuni cu valoare nominală de 300 de lire s-a epuizat într-o oră. Deși prețul acțiunilor creștea cu fiecare emisiune, rata de succes era la fel de mare. Astfel, prețul unei acțiuni a crescut de la 128 lire în ianuarie 1720 la 1.050 lire, în luna iunie a aceluiași an. Acestui trend s-au aliniat și multe alte companii, care își vindeau acțiunile pentru a satisface pofta de speculații a populației. Bula s-a spart atunci când avalanșa de vânzări a dus la prăbușirea prețului acțiunilor. În luna septembrie, prețul acțiunii Companiei Mărilor de Sud ajunsese la 150 lire.
4. Crahul bursier din Statele Unite ale Americii din 1929 a fost precedat de o perioadă de prosperitate din anii ’20. Pe fondul industrializării și al tehnologizării masive, indicele bursier Dow Jones a crescut și tot mai mulți investitori au început să cumpere masiv acțiuni la companiile listate pe bursa din New York. Toți economiștii dădeau acțiunile drept foarte sigure, datorită avântului pe care îl luase economia americană. Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones crescuse de la 60 de puncte până la 400 de puncte, iar investiția la bursă a devenit ocupația predilectă a americanilor. Având în vedere faptul că mulți investitori nu aveau cunoștințe financiare, bursa a fost manipulată de grupuri de investitori sofisticați care realizau tranzacții complexe cu scopul de a crește prețurile și profiturile. În octombrie 1929, piața a fost cuprinsă de panică și investitorii s-au grăbit să scape de acțiuni. Piața s-a prăbușit, indicele Dow Jones ajunsese la 145 de puncte la finele lunii noiembrie. Până la finalul anului, piața bursieră americană pierduse 16 miliarde de dolari. Scăderea a continuat până în vara anului 1932, când indicele Dow Jones a atins o valoare cu 90% mai mică față de valoarea sa maximă din 1929.
5. Bula japoneză, desfășurată în anii 1984-1989, a urmat unui deceniu de creștere artificială, pe baza ingineriilor financiare, care anunțau profiturile speculative neîncasate ca fiind reale. Acest lucru a dus la o cerere în creștere pentru acțiuni și proprietăți imobiliare, generând o scumpire continuă a acestora. Bula s-a spart după ce Banca Centrală a Japoniei a anunțat creșterea dobânzii de referință. Astfel, profiturile virtuale s-au transformat în pierdere. Această lovitură pentru economia japoneză a însemnat un deceniu de stagnare economică.
6. Bula „.com” a apărut la finele anilor 1990, când au luat avânt companiile care derulau afaceri pe internet. Toate numele mari ale internetului de astăzi au fost câștigătorii acelei bule. Companiile înființate după 1994, când internetul a devenit accesibil pentru publicul larg, creșteau foarte mult pe bursă, indiferent de perspectivele lor de a genera profit. Indicele Nasdaq a crescut de la 600 puncte la 5.000 puncte, din 1996 până în 2000. Bula a durat câțiva ani, până când investitorii s-au simțit păcăliți, deoarece companiile în care aveau încredere că le vor aduce bogăția întârziau să genereze profit. Bula s-a spart la începutul anului 2000, când indicele bursei Nasdaq s-a prăbușit de la 5.000 puncte la 2.000 puncte, continuând scăderea ulterior până la 800 puncte. Deși această bulă nu a avut un impact foarte mare asupra economiei, Fed a redus dobânda de referință pentru a evita o eventuală criză.
7. Bula imobiliară a putut fi observată chiar în anii premergători crizei financiare în toate statele dezvoltate, din SUA și până în Europa. Nici România nu a făcut excepție. În SUA, creșterea foarte mare a prețurilor pentru locuințe, care a mers în paralel cu creditarea unor persoane care nu erau capabile să ramburseze împrumutul, a dus la decizia băncilor afectate de creșterea ratei creditelor neperformante de a vinde pachete cu asemenea credite printr-un un lanț de companii financiare pentru a se asigura împotriva unui eventual dezastru. Totul s-a încheiat, însă, cu incapacitatea de a mai ascunde problema sub preș și cu izbucnirea crizei financiare mondiale, în toamna anului 2008, odată cu prăbușirea băncii Lehman Brothers. Impactul acestui faliment a fost major în întreaga lume, din cauza legăturilor financiare puternice dintre băncile de pe toate continentele. Ce a urmat vedem și astăzi: recesiune, creșterea datoriilor publice și o luptă de ani de zile pentru ieșirea din criză și revenirea la un echilibru economic.
