Cele mai scumpe diamante din lume! Aceste pietre deosebit de prețioase au fost, de multe ori, numite „cele mai bune prietene” ale femeilor. Însă valoarea lor este înțeleasă cu adevărat doar de cunoscători și de bărbați, cei care investesc în astfel de pietre rare. Iată un top 10 al celor mai scumpe diamante din lume, celebre pentru valoarea și istoria și raritatea lor:
Koh-i-Noor – Inestimabil (valoare aproximată de peste 1 miliard de dolari)
Supranumit „Muntele Luminii” (FOTO), acest diamant de 105,6 carate originar din India are o valoare considerată inestimabilă și se află montat în Coroana Reginei Mame a Marii Britanii, Elisabeta I, expusă la Muzeul Turnului Londrei. Koh-i-Noor este nu doar faimos, ci și extrem de controversat din cauza disputelor cu India legate de dreptul de proprietate.
Cullinan, circa 400 milioane de dolari
Cunoscut ca „Steaua Africii”, Cullinan (care cântărea inițial 3.106 carate) este cel mai mare diamant brut descoperit vreodată. A fost împărțit în mai multe piese, iar cele mai mari, Cullinan I și Cullinan II, decorează în prezent sceptrul Sfântului Eduard și Coroana britanică, fiind expuse tot la Turnul Londrei.
Hope Diamond, 350 milioane de dolari
Acest diamant albastru de 45,52 carate, cunoscut și ca „Diamantul Speranței”, este renumit pentru nuanța sa unică. Se zi e că a fost blestemat, că ar fi adus ghinion purtătorilor săi în istorie. Hope Diamond este acum expus la Muzeul de Istorie Naturală Smithsonian din Washington D.C.
Cele mai scumpe diamante din lume! The Regent Diamond, 300 milioane de dolari
Cele mai scumpe diamante din lume! Originar din India, acest diamant de 130,5 carate a fost adus în Franța în 1717 și utilizat de Napoleon pe sabia sa. Astăzi este expus la Muzeul Luvru din Paris și este considerat un simbol național al Franței.
De Beers Centenary Diamond, 100 milioane de dolari
Acest diamant perfect clar, de 273,85 carate, a fost descoperit în Africa de Sud și expus pentru prima dată la Jubileul de Diamant din Londra, în 1991. Este una dintre cele mai renumite creații ale companiei De Beers.
The Pink Star- 71,2 milioane de dolari
Cel mai mare diamant roz impecabil cunoscut, cântărind 59,6 carate, a stabilit un record la licitația din Hong Kong, unde a fost vândut pentru 71,2 milioane de dolari. Forma sa de stea și culoarea unică îi sporesc valoarea și frumusețea.
The Oppenheimer Blue, 57,5 milioane de dolari
Acest diamant albastru dreptunghiular de 14,62 carate este cel mai mare de acest tip vândut vreodată la licitație, fiind adjudecat în 2016 la Christie’s Geneva. Valoarea sa este influențată de raritatea și de culoarea sa vibrantă.
The Graff Pink, 46 milioane de dolari
De 24,78 carate, acest diamant roz rar a fost achiziționat de bijutierul Laurence Graff în 2010. Este considerat unul dintre cele mai pure și mai frumoase diamante roz din lume, de o claritate excepțională.
The Wittelsbach-Graff – 23,4 milioane de dolari
De 31,06 carate, diamantul Wittelsbach-Graff provine din India și a fost achiziționat de Laurence Graff. După o reșlefuire, diamantul și-a păstrat culoarea rară și istoria fascinantă.
The Heart of Eternity – 16 milioane de dolari
Acest diamant albastru de 27,64 carate este una dintre creațiile emblematice ale companiei De Beers (compania ce controlează 40 % din piața mondială a diamantelor brute), fiind extras din minele de diamante din Africa de Sud. Culoarea sa albastră vibrantă îi oferă o valoare aparte.