Popan Cosmin

Centrala fotovoltaică Podari a fost conectată la priză

Enel Green Power

Enel Green Power a conectat la rețea cea de-a patra centrală fotovoltaică din România. Centrala Podari este situată în județul Dolj, sud-vestul României. Centrala a devenit operațională la câteva săptămâni după inaugurarea parcului fotovoltaic Colibași, arată comunicatul companiei.

 

Cu o capacitate instalată totală de 10 MW, noua centrală va putea genera până la circa 12 milioane de kWh pe an, acoperind nevoia de energie a circa 10.000 de gospodării românești.

 

Singurul afacerist român care va semna cu chinezii 

 

Prin energia curată generată de centrala Podari se evită emisia în atmosferă a circa 6.000 tone de CO2, anual.

Podari este cea de-a patra centrală fotovoltaică a EGP în România, după Berceni 1, Berceni 2 și Colibași. Cu noua centrală, capacitatea solară instalată a companiei pentru energii regenerabile a grupului Enel ajunge la circa 36 MW în România.

 

De asemenea, Enel Green Power are o capacitate eoliană de circa 498 MW în România.

Ultimele Articole